Procurorii Parchetului General acuză: Baranga, diplomă falsă de BAC, licenţă şi doctorat

Laurenţiu Baranga
Laurenţiu Baranga (Screenshot)

Parchetul General a anunţat într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei că Laurenţiu Baranga, fost preşedinte al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, este acuzat că şi-a falsificat nu doar diploma de bacalaureat ci şi diplomele care atestau că ar fi absolvit studii universitare de licenţă şi doctorat.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Laurenţiu Baranga pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- o infracţiune continuă de înşelăciune, prev. de art.244 alin.2 din C.pen., constând în aceea că ar fi indus şi menţinut în eroare o instituţie de învăţământ superior, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă pentru funcţia de conferenţiar universitar, modificat succesiv printr-un număr de 18 acte adiţionale (din 2012 până în 2020), prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi ulterior desfiinţate de către instanţa de judecată încă din anul 2016, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 608.000 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate pe durata valabilităţii contractului individual de muncă;

- o infracţiune continuă de înşelăciune, prev. de art.244 alin.2 din C.pen. constând în aceea că ar fi indus şi menţinut în eroare o instituţie de învăţământ superior, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă pentru funcţia de profesor universitar, prin completarea Fişei de îndeplinire a standardelor universitare cu menţiuni care atestă în mod nereal absolvirea de studii universitare de licenţă şi doctorat, în condiţiile în care actele de studii au fost desfiinţate de către instanţa de judecată încă din anul 2016, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 36.146 lei, reprezentând cuantumul total al drepturilor băneşti primite.

Duminică, procurorii au propus Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti arestarea preventivă a lui Baranga, astfel că instanţa de judecată a dispus pentru acesta arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2020.

Reamintim că, sâmbătă, Laurenţiu Baranga şi-a dat demisia din fruntea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, după ce poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorii de la Parchetul General, au descins la domiciliul său din Râmnicu Vâlcea. El fusese numit în funcţie la începutul lunii septembrie, printr-o hotărâre semnată de Ludovic Orban, care susţine că nu ştia despre falsurile depuse de acesta la dosarul de candidatură.

Potrivit ziare.com, CV-ul public al lui Baranga începe la vârsta de 32 de ani, când a absolvit bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti. După bacalaureatul tomnatec, Baranga nu s-ar mai fi oprit însă din învăţat şi a acumulat numeroase titluri şi diplome, inclusiv doctor al Universităţii Valahia din Târgovişte şi cursant la Colegiul Naţional de Apărare, ARACIS, Colegiul Naţional de Afaceri Interne.

Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne