Procurorii americani ar fi pregătiţi să renunţe la cazul împotriva lui DSK, potrivit presei
Procurorii ar fi pregătiţi să renunţe la acuzaţiile de viol ce îl vizează pe Dominique Strauss-Kahn, au declarat surse pentru New York Post.
O sursă din biroul procurorului districtual a declarat că autorităţile vor fi obligate să renunţe la caz, din cauza întrebărilor serioase legate de credibilitatea martorei-cheie.
Vineri, Dominique Strauss Kahn a fost eliberat pe propria răspundere, o turnură uimitoare provocată de dubiile apărute pe tema credibilităţii femeii care l-a acuzat de tentativă de viol.
Iniţial, procurorii au insistat pe caracterul presupusei victime, în vârstă de 32 de ani - o mamă singură, muncitoare, care a cerut azil când a imigrat în SUA din Guinea - însă o sursă citată de New York Times a declarat că aceasta a minţit în repetate rânduri după formularea acuzaţiilor iniţiale.
Cotidianul New York Post a scris că ea lucra şi ca prostituată, pe lângă cameristă, iar fostul director al FMI "a refuzat să plătească" după ce a întreţinut relaţii sexuale cu ea în camera numărul 2806 a hotelului Sofitel.
Potrivit tabloidului, care citează o sursă apropiată apărării lui DSK, ea "ştia statutul său VIP" şi intenţiona să profite.
Camerista ar fi sunat un bărbat aflat în închisoare, pentru deţinerea a aproape 200 de kilograme de marijuana, la o zi de la presupusa agresiune. În cursul conversaţiei telefonice, cei doi ar fi discutat despre avantajele unei acţiuni în justiţie.
În plus, în contul său bancar au fost transferaţi 100.000 de dolari în ultimii doi ani, pe care nu a putut să îi explice.
Procurorii au descoperit discrepanţe şi între ceea ce le-a spus despre cererea sa de azil şi conţinutul documentului.
Astfel, în cererea depusă în 2004, femeia a declarat că locuinţa unde stătea împreună cu soţul său, în Guinea, a fost incendiată de soldaţi, relatează Daily Mail. Soţul său ar fi fost torturat în închisoare şi în cele din urmă ar fi murit din cauza rănilor.
Potrivit procurorilor, ea a admis ulterior că aceasta este o minciună.
Mai mult, camerista ar fi plâns atunci când le-a spus autorităţilor cum a fost victima unui viol în grup în Guinea, dar a recunoscut după aceea că şi aceasta a fost o miciuniună.
În plus, femeia ar fi declarat copilul unor prieteni ca fiind al ei, pentru a primi o deducere mai mare de la impozit, şi a declarat un venit mai mic, pentru a putea sta într-o locuinţă socială.