Procedurile cerute de CE pentru deblocarea POS Transport, finalizate până la jumătatea lui aprilie
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, spune, că până la mijlocul lui aprilie vor fi finalizate toate procedurile cerute de CE pentru deblocarea POS Transport, iar forul european va primi, până la jumătatea lunii mai, toată documentaţia de ridicare a presuspendării.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a participat, joi, la conferinţa de presă cu titlul “Situaţia Investiţiilor în domeniul construcţiilor: proiecte şi previziuni”, în cadrul UTICAM (Expoziţia de utilaje şi camioane de construcţii).
''Am stabilit un calendar cu autoritatea de audit din România în care, până la mijlocul lunii aprilie, noi vom termina toate procedurile pe care ni le-a cerut CE, între 15 şi 26 aprilie autoritatea de audit va verifica funcţionalitatea acestor proceduri şi între 26 aprilie şi maximum jumătatea lunii mai va face rapoartele către CE, astfel încât Comisia să aibă până cel târziu la jumătatea lui mai documentaţia din partea noastră, documentaţia de ridicare a presuspendării'.
Fenechiu a mai arătat că la nivelul Ministerului Transporturilor vor trebui cheltuiţi în infrastructură 4,5 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2015: "La Ministerul Transporturilor vorbim despre 4,5 miliarde de euro, bani care trebuie consumaţi până la finele lui 2015 în sectorul infrastructurii, bani din care am consumat până acum doar 10%. Acest lucru este foarte rău, pe de o parte, pentru că nu am reuşit să avem o rată de absorbţie, dar pentru constructori cred că este bine, pentru că în această perioadă, dacă sunt competitivi, vor avea de lucru".
În încheiere, Relu Fenechiu a subliniat importanţa contractării tuturor sumelor rămase, altfel acestea vor reprezenta bani pierduţi pentru România: ''Toate sumele rămase necontractate la sfârşitul anului 2015 sunt bani pierduţi pentru România. Până acum, am contractat 78% din valoarea POS Transport. Vorbim despre contractele de finanţare. Deci, avem aproape 80%. Mi-am luat angajamentul că până la sfârşitul anului vom contracta până la 100%. Când am venit în MT, procentul de contractare era de 60%. Dacă reuşesc să contractez 40% într-un an - şi din 2007 până în 2013 s-a contractat doar 60% - cred, totuşi, că este o uşoară performanţă".