Pro România a cumpărat cu bani din subvenţia de la stat un bolid de lux. Ponta, "autorul moral" al achiziţiei

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)
D.B.
02.07.2021

Partidul condus de Victor Ponta a rămas cu datorii după campania de la parlamentare, iar creditorii vor să execute bunurile Pro România. Partidul a plătit, într-un singur an, pentru trei maşini între 300.000-350.000 de euro, informează Europa Liberă.

Potrivit sursei citate, dacă Liviu Dragnea închiria avioane iar trezorierul PSD încerca să cumpere vile şi maşini de lux, Pro România se poate lăuda că a cumpărat, din banii primiţi ca subvenţie de la stat, o maşină marca Tesla, cea mai scumpă maşină înregistrată oficial de un partid. Achiziţia a respectat legea, iar totul a fost declarat la Autoritatea Electorală Permanentă. Banii primiţi de Pro România ca subvenţie în 2020 au apărut însă ca o măsură excepţională şi nu ca o regulă.

Pentru ca Pro România să voteze bugetul pe 2020, Guvernul Orban ar fi acceptat ca partidul condus de Victor Ponta să beneficieze de subvenţie, cu toate că acest lucru nu ar fi fost posibil, deoarece partidul nu a participat la alegerile din 2016, dar s-a făcut o excepţie de la legea finanţării partidelor politice. Pro România a încasat datorită amendamentului 12.3 milioane de lei în 2020.

Doar că Pro România nu a mai intrat în Parlament şi nu mai beneficiază de subvenţie, iar Autoritatea Electorală Permanentă a decis să nu ramburseze întreaga sumă cheltuită în campania de la parlamentare. Paguba Pro România şi a membrilor săi după campania de la parlamentare a depăşit 5,3 milioane de lei.

Mai mult, conducerea Pro România a decis să achiziţioneze în luna ianuarie 2021 un automobil marca Tesla, cu o valoare de 636.196 de lei (peste 133.000 de euro). Maşina este de culoare albastră, full electric, are şapte locuri, peste 500 km autonomie şi peste 560 de cai putere. Este o versiune de top a celor de la Tesla. Surse din partid spun că maşina, care atinge 100 de km la oră în 3.9 secunde, a fost comandată la cererea lui Victor Ponta. Asta după ce în aprilie 2020, Pro România cumpăra şi un Mercedes Sprinter, preţul de achiziţie fiind în jurul a 50.000 de euro. Fostul şef al campaniei de la parlamentare al Pro România susţine că maşina a primit îmbunătăţiri de încă 100.000 de euro. Automobilul a fost modificat în judeţul Galaţi şi a fost folosit în campania de la locale şi parlamentare pentru deplasarea liderilor Pro România. Acesta beneficia de televizoare, fotolii modificate, instalaţie nouă de climatizare şi alte elemente de confort faţă de modelul din fabrică. Trezorierul partidului, Mircea Dobre, a declarat că a fost cumpărată şi o maşină Skoda pentru Pro România. Sursele Europa Liberă susţin că este vorba de o maşină de teren Skoda Kodiaq.

Valoarea totală a celor trei automobile achiziţionate de Pro România într-un singur an este între 300.000 – 350.000 de euro (peste 1.5 milioane de lei).

Fostul şef al campaniei Pro România de la parlamentare Constantin Iacov a declarat, pentru Europa Liberă, că Victor Ponta este cel care a decis cumpărarea maşinilor.

Articolul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor