Primul discurs al lui Traian Băsescu după suspendare: Ceea ce a făcut USL nu este cinstit... Obiectivul meu este să câştig referendumul

Traian Băsescu, preşedintele suspendat, a susţinut miercuri seară, de la ora 20.00, o conferinţă de presă, la sediul său de campanie electorală. Discursul său a fost primul susţinut după suspendare.
Preşedintele României, Traian Băsescu. (www.presidency.ro)
Liviu Şerbănescu
11.07.2012

Traian Băsescu, preşedintele suspendat, a susţinut miercuri seară, de la ora 20.00, o conferinţă de presă, la sediul său de campanie electorală. Discursul său a fost primul susţinut după suspendare.

Iată principalele declaraţii:

Primul lucru pe care vreau să-l comunic este acela că în această campanie, care va avea ca finalitate referendumul din 29 iulie, eu nu apăr un scaun. Am de apărat România europeană, acea Românie pe care am început să o construiesc acum opt ani, acea Românie pe care trebuie să o facem o România europeană.

Eu nu apăr scaunul meu, ci apăr România. O Românie care a făcut mulţi paşi înainte fie că vorbim de justiţie, educaţie, legislaţia muncii, chiar dacă ultimii trei ani au fost marcaţi de o puternică criză economică. O criză economică în timpul căreia a trebuit să-mi asum alături de guvern măsurile care să prevină intrarea României într-o situaţie extrem de dificilă.

Mandatul l-am dedicat procesului de modernizare a României şi nu aş vrea ca România să facă paşi înapoi. În acest moment, prin ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni, vă pot spune că România a făcut mulţi paşi înapoi din punct de vedere al credibilităţii.

Aş vrea să spun că ceea ce a făcut USL nu este cinstit. Nu este cinstit să ai ca obiectiv acapararea instituţiilor statului şi punerea lor la dispoziţia partidului şi pentru a legitima această lipsă de democraţie să încerci să te ascunzi în spatele votului popular. USL încearcă să-şi legitimeze reflexele totalitare. Ei au rămas ancoraţi în modul de a guverna din perioada Iliescu-Năstase, când funcţionau ca partid-stat.

Nu este cinstit să pun un preşedinte care a fost ales de două ori şi după opt ani de mandat şi trei ani de criză să obţină 51% din voturi. Şi totuşi, sunt convins că românii nu vor participa la acest mod de a face politică şi ceea ce cer celor care mă sprijină este victoria în referendum.

Obiectivul meu este să câştig referendumul. Foarte mulţi pleacă de la premisa că, erodat de guvernare, voi pierde referendumul. Ei mizează pe faptul că românii pot fi păcăliţi. Am convingerea că românii vor fi cinstiţi cu preşedintele lor, vor aprecia ceea ce am făcut, că mi-am asumat momentele dificile prin care România a trecut.

Priveam la acţiunile Guvernului, ele nu sunt cinstite, iar românii nu pot fi părtaşi la necinste, chiar dacă românii au destule motive să fie supăraţi pe mine. Încearcă să spună că listele care au fost valabile pe 10 iunie nu mai sunt valabile pe 29 iulie.

Este necinstit, pentru că electorii sunt înregistraţi la Evidenţa Populaţiei şi nu la statistică. După domnul Ponta şi după Ministerul de Interne nu sunt cei un milion de români din Italia, nici cei din Spania, nici cei din Germania, nici cei din Franţa. Acest lucru nu este cinstit, iar românii nu vor participa la acest lucru necinstit.

Anularea prin OUG a OUG

Cred că USL trebuie să înţeleagă că dacă a vrut să pună pe preşedintele României în faţa unei exigenţe care este greu de îndeplinit de un preşedinte care a trecut prin opt ani de funcţie, trebuie să o facă cinstit, fără să încerce să deformeze şansa minimă pe care o am.

Ştiu de unde pornesc, dar eu ca om politic am făcut întotdeauna până la capăt. Fac un apel la guvern să fie cinstit, pentru ca românii nu îi vor accepta pe cei necinstiţi.

Am văzut astăzi cum domnul Ponta a mutat necinstea până la Bruxelles. A crezut că acolo sunt oameni cu care discută el în PSD. Necinstit adică. Le explică cum că trebuie să cheme Parlamentul ca să pună legislaţia în acord cu decizia CCR.

Acea ordonanţă de urgenţă pe care a dat-o care stabileşte prin excepţie numai pentru preşedinte alte condiţii decât pentru primari. Domnul Ponta are un mecanism foarte simplu: anularea prin OUG a OUG.

Cred că domnul Ponta încă mai crede că poate relaţia cu Uniunea Europeană mai poate fi de tipul limbajului dublu. Azi a făcut cea mai mare greşeală păcălind Bruxelles-ul că trebuie să convoace parlamentul.

România nu a minţit în străinătate din 2004. Pentru a respecta instituţiile statului român, domnul Ponta trebuie să înţeleagă că trebuie să fie cinstit. Eu îi asigur că bătălia mea este pentru valori.

Răzvan Ungureanu este un om pe care contez. Eu un om în care am încredere. Dar nu numai în el...

Eu am fost foarte convins că într-un fel sau altul şi Opoziţia trebuie să aibă un rol în exercitarea puterii şi atât cât am putut în instituţiile care ţin de preşedinţie, am dat acces Opoziţiei.

Când l-am desemnat pe Victor Ponta au fost două lucruri importante: România avea nevoie de stabilitate. Alianţa îşi pierduse majoritatea în Parlament. Nimic nu mă împiedica să încerc formarea unui nou guvern cu partid principal PDL.

Am considerat însă că distanţa scurtă până la alegerile legislative vor permite şi un exerciţiu de coabitare. Puteam să dau guvernarea USL dar poate puteam să am exigenţa să fie un alt politician decât Victor Ponta.

Nu am crezut că va vinde stabilitatea ţării pentru a crea condiţii să acapareze toate instituţiile statului. Nu am crezut că pentru Antonescu şi Ponta dorinţa de a acapara instituţiile statului este mai mare decât nevoia de a ţine ţara stabilă politic.

USL este o structură politică neevoluată. Aş vrea să vă imaginaţi ce se întâmplă dacă eu pierd acest referendum. Urmează trei luni până la organizarea alegerilor prezidenţiale şi vreau să vă gândiţi ce credibilitate vor avea Victor Ponta şi Crin Antonescu mergând la Bruxelles. Cu un prim-ministru plagiator şi cu un preşedinte interimar care a participat la tentativa de subordonare a instituţiilor statului...

Niciodată! Am vorbit cu foarte mulţi şefi de stat din UE. Niciodată nu a fost iniţiativa mea să sun. În toate discuţiile, am spus că ne vom rezolva problema singuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor