Primarul Chişinăului a fost ales în conducerea Comitetului Regiunilor al UE

Epoch Times România
31.05.2012

Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, a fost ales copreşedinte al Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP).

Evenimentul a avut loc în cadrul reuniunii CORLEAP, care se desfăşoară în perioada 30 – 31 mai la Bruxelles.

CORLEAP reprezintă un organ de lucru pe lângă Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene, cunoscută drept „vocea autorităţilor locale la nivelul Uniunii Europene”.

Dorin Chirtoacă a fost ales copreşedinte al CORLEAP alături de Mercedes Bresso, preşedinte al Comitetului Regiunilor al UE. Primarul de Chişinău a fost ales prin consens, de reprezentanţii tuturor ţărilor din cadrul Parteneriatului Estic – Georgia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan şi Armenia.

Mandatul lui Dorin Chirtoacă este de 6 luni, după care va fi transmis prin rotaţie către celelalte state membre ale Parteneriatului Estic.

Este pentru prima dată când un reprezentant al Republicii Moldova e ales în fruntea acestei organizaţii.

În luna septembrie, la Chişinău se va desfăşura cea de-a II-a reuniune anuală a Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor