Primarul Braşovului, atac la premier: Politica Guvernului Cîţu ajunge să fie dictată de extremişti şi şoşoace
alte articole
Primarul Braşovului, Allen Coliban (USR PLUS), a lansat, miercuri, o serie de critici şi acuzaţii la adresa premierului Florin Cîţu, pe fondul scandalului generat după ce şeful Executivului l-a demis din funcţia de ministru al Sănătăţii pe Vlad Voiculescu. Coliban a afirmat că liderul de la Palatul Victoria ar fi “un premier slab”, fără calităţi de leadership.
“Gestul demiterii de azi nu a fost despre Vlad Voiculescu, ci despre nevoia unui premier slab de a părea puternic. Greşelile lui Florin Cîţu ca prim-ministru în gestionarea crizei medicale au fost multiple: de la lipsa de susţinere pentru reformele din Sănătate, la reacţia de ascundere sub preş a datelor expuse de Vlad, la declaraţiile iresponsabile cu privire la evoluţia pandemiei şi la relaxare (declaraţii ce au contrazis opiniile specialiştilor) şi până la laşitatea de a demite un Secretar de Stat doctor în epidemiologie doar pentru că îţi contrazice poziţia politic-populistă. În cele trei luni de mandat, premierul Cîţu nu a emanat nici siguranţă, nici fermitate, nici leadership, ci doar atitudini reactive, populism, frică de presiunea publică şi încordări de muşchi fără sens. Oricât de priceput este la cifre, Florin Cîţu este un premier slab şi departe de nivelul de leadership pe care funcţia îl presupune”, a afirmat Coliban, într-o postare publicată pe Facebook.
Edilul oraşului de la poalele Tâmpei mai susţine că, “politic, demiterea ministrului fără consultarea coaliţiei reprezintă un afront şi o eroare” şi acuză că “politica guvernului Cîţu ajunge să fie dictată de extremişti, şoşoace şi alte specimene agitatoare”.
„Nominalizarea interimatului către vicepremier fără o discuţie cu el în prealabil este un infantilism şi arată lipsă de asumare. Dar mai grav decât atât este că politica guvernului Cîţu ajunge să fie dictată nu de specialişti, ci de extremişti, şoşoace şi alte specimene agitatoare. Miza acestui guvern nu ar trebui să fie procentele din sondaje, ci reformele de care România are nevoie. Vlad Voiculescu a continuat reformele pe care le-a început în mandatul tehnocrat şi cele cuprinse în programul de guvernare al coaliţiei. Concursurile transparente de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate au deranjat mafia din sănătate şi l-au făcut indezirabil. Reformele de care România are nevoie nu pot fi duse la îndeplinire de către un premier slab. Este nevoie de determinare şi de leadership, iar când acestea lipsesc din fruntea Guvernului, este datoria Preşedintelui să intervină şi să îşi joace rolul - acela de mediator, dar şi de garant explicit al reformelor asumate de către coaliţie. Aştept să văd acest semnal clar de la Cotroceni - acum ori niciodată”, a conchis Allen Coliban.