Prezentarea certificatului de naştere al unui preşedinte SUA , o premieră pentru Casa Albă
Casa Albă a făcut o mişcare fără precedent miercuri, prezentând certificatul de naştere al unui preşedinte în exerciţiu, Barack Obama, în replică la zvonurile potrivit cărora acesta nu s-ar fi născut în SUA, relatează BBC.
Obama prezentase anterior un act ce atesta că s-a născut în Hawaii.
Însă unii insistau că Obama s-a născut de fapt în Kenya, ţara tatălui său, ceea ce i-ar fi interzis să ocupe funcţia de preşedinte al SUA.
Recent, potenţialul candidat republican Donald Trump a readus în atenţie aceste zvonuri.
Mişcarea făcută miercuri de Casa Albă este una fără precedent - prezentarea de fotocopii ale certificatului de naştere aparţinând unui preşedinte american în exerciţiu.
Preşedintele este de părere că toate aceste zvonuri legate de certificatul său nu fac bine ţării. Poate au făcut bine televiziunilor, dar nu şi poporului american, pentru că îl distrag de la multele problemele cu care ne confruntăm ca ţară.
"Preşedintele este de părere că toate aceste zvonuri legate de certificatul său nu fac bine ţării. Poate au făcut bine televiziunilor, dar nu şi poporului american, pentru că îl distrag de la multele problemele cu care ne confruntăm ca ţară", a spus Casa Albă.
Până acum, cetrtificatul de naştere a fost păstrat într-un seif în Hawaii, de la naşterea lui Obama în august 1961.
Certificatul de naştere poartă un timbru ce arată că actul a fost trimis luni de oficialii din Hawaii. El arată că Barack Hussein Obama II s-a născut la 4 august 1961 la spitalul din Honolulu. Tatăl său era Barack Hussein Obama, un student de 25 de ani, iar mama era Stanley Ann Dunham, 18 ani. Actul are şi semnătura medicului care a asistat la naştere.