Preşedintele şi premierul s-au consultat privind acordul cu FMI, bugetul pentru 2013 şi MCV
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au avut în cursul zilei de miercuri o întâlnire care a durat aproape o oră, fără participarea presei. Întâlnirea a avut loc la solicitarea şefului statului, care a cerut consultări cu Guvernul, conform articolului 86 din Constituţie.
Premierul a anunţat după întâlnire că va susţine o conferinţă de presă miercuri, de la ora 15.00.
Din partea Administraţiei Prezidenţiale, au asistat la consultări consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Bogdan Drăgoi, şeful Departamentului Mediul de Afaceri, Bogdan Mănoiu, şeful Departamentului Afaceri Europene, Sebastian Lăzăroiu, şeful Departamentului Analiză Politică, Daniel Funeriu, şeful Departamentului Educaţie şi Cercetare, consilierii de stat Claudiu Dinu, şef al Departamentului Constituţional Legislativ şi Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al preşedintelui României şi şef al Departamentului de Comunicare Publică.
Din partea Guvernului, au participat doar premierul Victor Ponta şi consilierul de stat în aparatul propriu de lucru al primului-ministru Eugen Teodorovici, menţionează Preşedinţia.
Înainte de întâlnirea cu Traian Băsescu, premierul a discutat, la Guvern, cu ministrul de Finanţe, Florin Georgescu.
Preşedintele invitase miercuri întregul Executiv la Palatul Cotroceni.
Discuţia de miercuri de la Palatul Cotroceni a vizat în principal negocierile din aceste zile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, nivelul absorbţiei fondurilor europene, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie (MCV) şi "probleme generale" legate de bugetul pentru anul viitor. Problema reprezentării României la următorul Consiliu European nu a fost discutată, relevă Realitatea TV.