Preşedintele Parlamentului a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, a avut astăzi o întrevedere cu William Moser, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte ce vizează cooperarea dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.
Tatiana Chiriac
11.07.2013

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, a avut astăzi o întrevedere cu William Moser, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte ce vizează cooperarea dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.

Potrivit oficialilor, ascendenţa relaţiilor moldo-americane din ultima perioadă este demonstrată şi de excluderea Republicii Moldova de sub incidenţa Amendamentului Jackson-Vanik şi înregistrarea oficială a Grupului de sprijin pentru Moldova în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA.

Interlocutorii au pledat pentru intensificarea relaţiilor de cooperare la nivel parlamentar şi valorificarea oportunităţilor de comunicare interparlamentară.

Preşedintele Parlamentului a mulţumit pentru suportul constant oferit de SUA pentru modernizarea Republicii Moldova.

La rândul său, William Moser a salutat dialogul constructiv dintre puterea legislativă şi executivă din Republica Moldova în realizarea agendei interne de reforme, respectiv avansarea fermă pe calea integrării europene.

Totodată, William H. Moser a menţionat că Statele Unite ale Americii vor sprijini în continuare modernizarea statului nostru şi a încurajat autorităţile să comunice mai activ cu cetăţenii atât despre reformele interne, cât şi despre priorităţile agendei externe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor