Preşedintele Obama şi vicepreşedintele Biden s-au alăturat voluntarilor cu ocazia National Day of Service (Ziua Naţională pentru Voluntariat)
alte articole
În ceremoniile premergătoare grandioasei Zile de Inaugurare de luni, se pare că era potrivit ca preşedintele Barack Obama să vopsească rafturile unei şcoli elementare din DC, în timp ce vicepreşedintele său făcea pachetele pentru militarii naţiunii la un depozit de arme din apropiere.
Preşedintele şi familia lui s-au alăturat sâmbăta celor aproape 500 de voluntari de la Şcoala Elementară Burville, din nord-estul Washington-ului, pentru a renova şcoala şi a face cunoscută National Day of Service, instituită de administraţia Obama.
"Asta este ceea ce reprezintă America cu adevărat, asta este ceea ce sărbătorim", a declarat Obama într-un discurs de la şcoală.
National Day of Service este o iniţiativă a lui Obama şi a primei doamne, care a început în 2009 şi care presupune implicarea în unele activităţi de voluntariat în timpul week-end-ului de inaugurare.
"Această inaugurare este un simbol al felului în care funcţionează democraţia noastră şi al transferului paşnic al puterii de la un conducător la altul, dar ar trebui să fie şi o afirmare a faptului că acest lucru ne influenţează pe toţi, că trebuie să avem grijă unul de celălalt şi că trebuie să muncim din greu unul în numele celuilalt", a spus Obama.
Prima doamnă Michelle Obama a declarat că această zi stabileşte un exemplu pentru generaţiile viitoare.
"Noi trecem ştafeta tinerilor, şi există o mulţime de tineri în această ţară ... astfel încât obiectivul vostru, pe măsură ce vă faceţi un rost în viaţă, să fie să mai ajutaţi pe cineva? Iar atâta timp cât mai ajutaţi pe cineva, atunci faceţi un lucru bun", a spus ea.
Ziua Inaugurării din acest an coincide cu celebrarea lui Martin Luther King Jr., considerată şi ea zi naţională de întrajutorare. National Day of Service de sâmbătă a fost sărbătorită nu doar prin sutele de evenimente comunitare din jurul Districtului Columbia, dar şi în oraşele şi comunele din 50 de state.
Într-un pavilion militar din uzina de armament din DC, voluntarii au lucrat din greu pentru a-şi atinge obiectivul de a umple 100 000 de pachete de îngrijire cu bunuri donate, care urmează să fie trimise membrilor de pe teren ai serviciilor armate, familiilor militarilor, veteranilor şi persoanelor specializate în acordarea primului ajutor.
Printre voluntarii care umpleau pachetele s-a aflat şi vicepreşedintele Joe Biden, soţia lui Jill Biden şi familia sa.
"Circa 68 000 de militari încă se află în pericol în unele dintre cele mai izolate teritorii din lume", a declarat Biden voluntarilor de la eveniment. Soldaţii noştri nu aşteaptă nimic de la oamenii de acasă, "dar faptul că ştiu că ne amintim de ei este un element important al ecuaţiei," a afirmat el.
A da înapoi
Sponsorizate de Points of Light, o organizaţie de voluntariat iniţiată de preşedintele George W. Bush, pachetele fac parte din proiectul Operation Gratitude, care oferă aceste pachete militarilor aflaţi pe teren, pentru a le ridica moralul şi a-i informa că oamenilor din ţară le pasă de ei. Pachetele includ gustări, obiecte de divertisment, obiecte personale şi scrisori de susţinere din partea voluntarilor.
"Ceea ce faceţi înseamnă foarte mult", a declarat Cassandra Klebig, una din multele persoane care îşi scriau gândurile pe listele prezente la uzina de armament. "Am vrut să mă implic pentru a încerca să ofer cât de mult pot", a spus ea.
Fratele lui Klebig a servit în Afganistan şi i-a spus cât de mult a însemnat pentru el să primească o felicitare şi un astfel de pachet când era pe teren.
Beth şi Robert Dewey au stat la coadă timp de o oră pentru a participa la eveniment.
Ambii au simţit că a meritat. National Day of Service le-a reamintit importanţa de a oferi şi de a se gândi la alţii, au spus ei.
"Am uitat să facem pentru alţii cât de multe putem", a declarat dl. Dewey.
Beth Dewey a spus că mesajul pe care această zi l-a trimis a fost semnificativ.
"Este important să servim ţara", a afirmat ea, adăugând că a fost deosebit de încântată să poată ajuta serviciile armate.