Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev pledează pentru o nouă ordine mondială: G-Global
Preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, şi-a dezvoltat ideea privind înfiinţarea forumului mondial G-Global. Potrivit 'Novosti-Kazahstan', Nazarbaev a propus cinci principii ale G-Global, principii după care, în opinia sa, ar trebui să se ghideze omenirea.
Primul principiu este 'evoluţie, nu revoluţie' (Nazarbaev a declarat că 'limita la revoluţii a fost epuizată în secolul trecut'), al doilea - 'egalitate şi consens' (în locul împărţirii statelor în importante şi de mâna a doua), a treia - 'toleranţă globală şi încredere'. În sfârşit, principiile patru şi cinci sunt, potrivit lui Nazarbaev, 'transparenţă globală' şi 'multipolaritate constructivă'.
Propunerea de a crea un forum mondial a fost formulată de preşedintele Kazahstanului la sfârşitul lui 2011. 'Din păcate, formatele G-20 şi G-8 demonstrează ineficienţă: nici măcar nu a început discutarea unui plan anticriză mondial. Propun extinderea radicală a participanţilor, în scopul căutării de soluţii anticriză pentru lume', a declarat Nazarbaev.
În viziunea lui Nazarbaev, terenul de lucru al G-Global ar trebui să fie Forumul Economic de la Astana (AEF). Pe site-ul AEF a fost creat deja un compartiment corespunzător, unde utilizatorii discută diverse probleme economice.
Înainte de aceasta, liderul kazah a propus înfiinţarea unei noi valute mondiale, o contrapondere la sistemul existent, dominat de dolarul american. Nazarbaev afirma că noua valută va deveni bază pentru 'bogăţia mondială în creştere', care la rândul său va deveni forţa motrice a noii lumi.