Preşedintele ÎCCJ: Nu voi accepta să existe judecători care încalcă legea

. (Photos.com)
Epoch Times România
08.03.2012

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Livia Stanciu, a declarat, joi, după prezentarea bilanţului activităţii Ministerului Public, că atât timp cât va deţine această funcţie nu va accepta ca în rândul judecătorilor de la instanţa supremă să existe oameni care încalcă legea.

"Eu sunt convinsă că toţi colegii judecători, care au această credinţă în noţiunea de justiţie, nu vor accepta niciodată ca în colectivul lor să existe persoane care încalcă legea. Cât voi fi eu preşedintele acestei instanţe supreme sub niciun fel de formă nu voi accepta ca în rândul judecătorilor supremi să existe oameni asupra cărora planează situaţii de acest gen", a afirmat Livia Stanciu.

Şeful instanţei supreme a precizat că, la ora actuală, Parchetul efectuează cercetări faţă de judecătoarea Maria David, a fost pusă în mişcare acţiunea penală în acest caz, dar operează încă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

"Sigur, haideţi să lăsăm justiţia, respectiv colegii procurori să facă cercetări în cauză, colegii judecători dacă se va dispune o trimitere în judecată să efectueze cercetări faţă de Maria David. Cert este că nu voi accepta ca în sistemul judiciar să rămână oameni care încalcă legea într-o formă sau alta", a adăugat preşedintele ÎCCJ.

Referitor la legea lustraţiei, Livia Stanciu a evitat să răspundă unei întrebări legate de faptul că ar intra în categoria persoanelor lustrabile, însă a precizat că Secţiile Unite ale ÎCCJ s-au întrunit miercuri şi a fost sesizată CCR în vederea exercitării controlului de constituţionalitate asupra acestei legi înainte de promulgare.

"Legea nu respectă considerentele cu valoarea generală obligatorie ale unei decizii anterioare a autorităţii constituţionale a României, CCR, din 7 iunie 2010", a completat judecătoarea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor