Preşedintele BERD soseşte în România în perioada 17-18 iunie
Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Sir Suma Chakrabarti, va vizita România luni şi marţi, pentru a avea întrevederi cu înalţi oficiali, parteneri de afaceri şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Preşedintele Chakrabarti se va întâlni cu preşedintele României, Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta, precum şi cu ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, potrivit unui comunicat al BERD.
Seful BERD va avea întrevederi şi cu înalţi oficiali din domeniile industrial şi financiar din România şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Programul său include şi ţinerea unui discurs la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
"BERD este un partener puternic şi de încredere pentru România. Ţara dă semne clare de redresare economică după ani extremi de grei, iar BERD îşi menţine angajamentul de a susţine eforturile României de a reveni la o creştere economică sustenabilă în viitor", a declarat preşedintele BERD, înaintea vizitei în România.
BERD, împreună cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii, derulează un program de investiţii de 30 miliarde euro pe o perioadă de doi ani, pentru a sprijini redresarea economică în Europa Centrală şi de Sud-Est.
Pentru Europa de Sud-Est, contribuţia BERD este de 4 miliarde euro, sumă în care va fi inclusă şi România, ţară în care BERD a angajat peste 600 milioane euro în 2012.
De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare.
BERD, care este deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, sprijină dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei.