Premierul Vlad Filat: măsuri implementate în legătură cu ninsorile abundente

(PHILIPPE HUGUEN/AFP/Getty Images)
Tatiana Chiriac
14.02.2012

În cazul în care ninsorile abundente se vor intensifica, preşedinţii comisiilor pentru situaţii excepţionale din raioane şi din municipiile Chişinău, Bălţi şi din UTA Găgăuzia urmează să organizeze curăţarea drumurilor şi străzilor înzăpezite, precum şi să intervină cu forţele şi mijloacele din subordine pentru căutarea persoanelor şi tehnicii blocate. Despre aceasta se menţionează în dispoziţia prim-ministrului Vladimir Filat, care prevede un set de măsuri ce urmează a fi implementate în legătură cu ninsorile abundente.

În documentul citat de agenţia Infotag se cere restabilirea circulaţiei pe porţiunile de trasee greu accesibile, asigurarea stabilă cu energie electrică a sediilor organelor administrative, instituţiilor medicale şi de învăţământ; asigurarea neîntreruptă a populaţiei, instituţiilor de învăţământ şi spitalelor cu produse alimentare, apă şi combustibil.

Filat a indicat MAI, Ministerului Apărării, Serviciului Grăniceri, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor (Serviciul Vamal) să mobilizeze efectivul necesar şi unităţile de transport cu capacitate de trecere sporită pentru intervenţii în condiţiile timpului nefavorabil.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI va asigura colectarea informaţiilor privind situaţia în teritoriu şi informarea operativă a Guvernului şi intervenţia operativă cu forţele şi mijloacele din subordine, conform destinaţiei.

Instituţiile de resort urmează să aducă în stare de pregătire tehnica inginerească şi pentru întreţinerea drumurilor, mijloacele de curăţare а zăpezii, liniile de energie electrică şi transmisiuni, mijloacele de evacuare, automobilele şi tractoarele cu capacitate de trecere sporită, precum şi să completeze rezervele materialelor antiderapante.

Totodată, s-a dispus crearea rezervelor de carburanţi-lubrifianţi pentru necesităţi de menţinere a activităţii instituţiilor, identificarea şi pregătirea pentru lucru a surselor autonome de asigurare cu energie electrică.

„Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale urmează operativ să informeze Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale privind consecinţele acestora şi măsurile întreprinse”, se arată în dispoziţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor