Premierul, vicepremierul, preşedintele UDMR şi miniştrii Educaţiei, Justiţiei şi Finanţelor au căzut de acord asupra HG privind UMF
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, vicepremierul Marko Bela şi miniştrii Educaţiei, Justiţiei şi Finanţelor Publice au avut luni o întrevedere la Palatul Victoria, în cadrul căreia au convenit asupra hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureş, care va fi dezbătută în şedinţa de marţi a Executivului.
"Noi ne-am văzut la premier. Au participat la discuţie, alături de premier, vicepremier şi mine, ministrul Justiţiei, ministrul Educaţiei şi ministrul Finanţelor Publice şi am convenit pe un anumit text, un anumit conţinut al hotărârii de guvern pentru ziua de mâine, conform discuţiilor în coaliţie: aplicarea Legii (Educaţiei naţionale - n.r.) în spiritul şi litera ei, nu altceva. Hotărâre de Guvern pentru a înfiinţa o facultate de medicină şi farmacie pentru predarea în limba maghiară şi engleză", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.