Premierul Ponta: Toate statele din regiune s-au confruntat cu deprecieri ale monedei
Leul s-a devalorizat pentru că absolut toate statele din regiune s-au confruntat cu deprecieri ale monedei pe fondul instabilităţii pieţelor financiare, iar zlotul polonez, într-o economie mai performantă ca a României, a cunoscut o depreciere mai mare decât leul, a arătat miercuri premierul Victor Ponta, prezent la reuniunea anuală a consilierilor economici din reţeaua externă.
"În toate ţările din zonă, şi ţări cu o economie chiar mai performantă ca a României, cum este Polonia, în absolut toate aceste state instabilitatea pieţelor financiare a afectat moneda. Zlotul s-a devalorizat mai mult decât leul, la fel coroana, forintul şi toate celelalte monede", a spus Ponta.
Premierul a precizat că deprecierea leului îl afectează ca pe orice român pentru că are rate în euro, la un contract de leasing pentru maşină.
"Atunci când spuneam că ar fi trebuit să cerem ca toate creditele să fie în moneda naţională şi nu în euro însemna că aveam dreptate", a mai spus Victor Ponta.
Moneda naţională s-a depreciat marţi până la un nou minim istoric în raport cu euro, în condiţiile în care Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,4411 lei, în creştere cu 0,38 bani (0,09%) comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa anterioară, de 4,4373 lei pentru un euro.