Premierul Ponta: În perioada imediat următoare vreau să avem o şedinţă de guvern la Cluj
Premierul Victor Ponta doreşte ca în perioada imediat următoare să fie ţinută o şedinţă de guvern la Cluj-Napoca, pentru a arăta importanţa pe care o are oraşul.
El a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că deja a purtat discuţii în acest sens cu miniştrii clujeni Andrei Marga şi Ioan Rus.
"Le urez succes duminică lui Marius Nicoară şi lui Horea Uioreanu şi mai ales urez succes clujenilor, oraşul în care am fost de cele mai multe ori de când sunt preşedinte al PSD şi în care vreau să vin de cele mai multe ori în funcţia de prim ministru. Nu vă ascund faptul că am discutat cu miniştrii dvs din Cluj -cu domnul Marga şi cu dl Rus- şi în perioada imediat următoare vreau să avem o şedinţă de guvern la Cluj pentru a arăta că rămâne important Clujul şi cu un prim-ministru care nu e din Cluj. Dar cu un prim-ministru care nefiind din Cluj poate să facă mai mult pentru Cluj decât au făcut cei care reprezentau judeţul dumneavoastră", a subliniat Victor Ponta.
El a adăugat că, în opinia sa, şi Clujul ar trebui să se alinieze schimbării politice care are loc la nivelul întregii ţări.
"Schimbarea în România oricum se face şi lucrul acesta este acceptat de toată lumea. S-a schimbat guvernul, se vor schimba majoritatea conducerilor PDL din judeţele din ţară, vom câştiga alegerile parlamentare şi Crin Antonescu îl va schimba pe Traian Băsescu la Cotroceni. Lucrurile astea se vor întâmpla sută la sută. Aş vrea ca municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj să fie alături de noi în această schimbare fundamentală", a spus Victor Ponta.
Premierul a mai spus că problemele Clujului vor fi abordate "în baza legii, dar fără prietenie", în cazul în care candidaţii USL ar pierde, şi funcţia de primar la Cluj-Napoca ar fi câştigată de Emil Boc, iar preşedinţia CJ Cluj de un alt membru al PDL, Alin Tişe.
"Cred că dincolo de lege contează şi modul de a lucra în echipă. Eu n-o să fac niciodată echipă cu dl Boc sau cu dl Tişe şi cred că amândoi au foarte multe lucruri de explicat. Pentru că să spună dl Tişe că nu ştia ce face dl. Bica înseamnă că ne crede pe toţi extrem de naivi sau dacă dl Boc ne spune că nu ştia ce făcea dl Apostu, iarăşi ne-ar considera pe toţi prea naivi", a afirmat Victor Ponta.
Sorin Apostu, fost primar la Cluj-Napoca, şi Radu Bica, fost vicepreşedinte al CJ Cluj -ambii membri ai PDL în timpul mandatului- au fost arestaţi pentru mită.