Premierul Ponta îl va informa în scris pe şeful statului despre reuniunea Consiliului European de la Bruxelles
Premierul Victor Ponta a declarat luni că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu despre deciziile şi concluziile reuniunii Consiliului European care a avut loc pe 28 şi 29 iunie la Bruxelles.
Potrivit acestuia, informarea va avea loc prin intermediul unei note întocmită de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
"Avem o notă întocmită de ministrul Afacerilor Europene, am văzut-o şi o transmit preşedintelui înainte de şedinţa de mâine", a precizat premierul.
În ceea ce priveşte informarea pe care o va face marţi Parlamentului despre aceeaşi reuniune, Victor Ponta a reafirmat că este de datoria sa să informeze Legislativul asupra celor mai importante decizii adoptate de oficialii europeni la Bruxelles.
"Şi, de asemenea, am datoria să le spun oamenilor care m-au adus în această funcţie de prim ministru ce facem pentru viaţa lor de zi cu zi şi care sunt implicaţiile pentru viaţa lor de zi cu zi a tuturor celorlalte reglementări adoptate", a explicat primul ministru.
Referindu-se la votul uninominal, acesta a reafirmat că aşteaptă motivaţia Curţii Constituţionale şi a apreciat că este "un lucru foarte rău ca românii să nu ştie cum votează".
Răspunzând unei întrebări, Victor Ponta a arătat că la reuniunea grupurilor USL nu s-a discutat despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.