Premierul grec Antonis Samaras şi-a anunţat guvernul
Premierul grec Antonis Samaras şi-a anunţat joi guvernul, dominat de parlamentari din partidul conservator Noua Democraţie.
Vassilis Rapanos, preşedintele Băncii Naţionale a Greciei, a primit funcţia de ministru de finanţe.
Partidele socialist (PASOK) şi Stânga Democratică au numai doi reprezentanţi în cabinet, după ce le-au interzis parlamentarilor lor să ia parte. Se crede că mulţi nu vor să fie asociaţi cu măsurile de austeritate.
Potrivit BBC, decizia partenerilor de coaliţie ai Noii Democraţii de a nu participa în totalitate la cabinet ar putea submina eficienţa noii echipe.
Noul ministru de finanţe, Rapanos, în vârstă de 65 de ani, este un fost profesor de economie, care a lucrat în Ministerul Economiei când Grecia a aderat la zona euro, în 2001. Unele voci spun că este apropiat de PASOK.
Vicepreşedintele Noii Democraţii, Dimitris Avramopoulos, va conduce Ministerul de Externe.
Surse au declarat pentru BBC că toate cele trei partide au semnat un acord prin care susţin în totalitate coaliţia, chiar şi fără reprezentare în cabinet.