Premieră în Moldova: O zi fără fumat
alte articole
Joi, în Moldova este sărbătorită pentru prima dată Ziua Naţională fără Fumat. Până acum republica sărbătorea doar Ziua Mondială fără Tutun, pe 31 mai. În cadrul celebrării, în perioada 21-28 noiembrie, Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi ONG-urile din ţară vor desfăşura evenimente tematice în cadrul cărora elevii vor fi informaţi despre efectele nocive ale fumatului şi despre legea antitutun.
Toate evenimentele vor avea loc sub genericul "Leapădă fumatul. Acum!" Specialistul Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP), Varfolomei Calmâc, a comunicat pentru "INFOTAG" că "din numărul total de locuitori ai Moldovei sunt fumători: 50% din bărbaţi, 7,1% din femei şi 13-15% adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani".
Potrivit lui Calmâc, "anual, în Moldova din cauza fumatului decedează 10% din populaţie, cauzele principale fiind afecţiunile cardio-vasculare - 67%, cancerul - 11%". Specialistul a îndemnat cetăţenii Moldovei să-şi păstreze sănătatea şi să urmeze un mod de viaţă sănătos.