Predoiu vrea să-l menţină pe Morar la şefia DNA în toată perioada de delegare de 6 luni

Ministrul Justitiei Catalin Predoiu.
Ministrul Justitiei Catalin Predoiu. (www.gov.ro)
Epoch Times România
07.02.2012

Ministrul interimar al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, că intenţionează să-l menţină pe Daniel Morar în funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie întreaga perioadă de şase luni de delegare a procurorului, înainte de a desemna un candidat pentru conducerea DNA.

"Delegarea este pentru 6 luni. Intenţionez să utilizez tot acest interval pentru a lua cea mai bună măsură", a declarat Predoiu, într-un briefing la Guvern.

El a precizat că nu a ajuns la o concluzie pentru nominalizarea unui candidat la funcţia de procuror-şef al DNA.

"Am discutat, zilele şi săptămânile anterioare, cu procurorul general această chestiune. Pot să vă spun că nu am ajuns la o concluzie privind nominalizarea acum a unei persoane care să fie potrivită pentru această funcţie şi de aceea am convenit că cea mai bună soluţie ar fi să beneficiem de mai mult timp pentru a cântări această propunere pe care ministrul Justiţiei trebuie să o facă. Sunt convins că în perioada imediat următoare ne vom putea concentra şi pe acest subiect, astfel încât persoana nominalizată să continue o activitate în care să fie încadrată în criteriile de performanţă şi legalitate la DNA", a spus prim-ministrul interimar.

În schimb, Predoiu a refuzat să precizeze dacă a discutat cu premierul desemnat, Mihai-Răzvan Ungureanu, menţinerea sa în viitorul Cabinet, în funcţia de ministru al Justiţiei.

"După cum ştiţi, premierul desemnat lucrează pentru formarea listei Cabinetului. Cred că ar fi nepotrivit din partea mea să comentez eu această chestiune. Sunt convins că domnia sa va da datele necesare atunci când va considera potrivit", a spus Predoiu, întrebat de un jurnalist în privinţa viitorului său la Ministerul Justiţiei.

Premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat marţi la Parlament că Leonard Orban, Cristian Diaconescu şi Cătălin Predoiu sunt tehnicieni excepţionali.

Ungureanu fusese întrebat de presă de ce şi-i doreşte în componenţa Cabinetului pe care îl formează.

Daniel Morar a fost delegat procuror-şef al DNA, începând cu data de 13 februarie, pentru o perioadă de şase luni, prin ordin al procurorului general Laura Codruţa Kovesi, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES de PÎCCJ.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, delegarea a fost dispusă începând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioadă de şase luni, ca urmare a încetării actualului mandat deţinut de procurorul Daniel Marius Morar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor