Predoiu compară România cu Titanicul. Apel către liderii politici: Daţi ţării un guvern. Sunt patru oameni care mai au şansa să devină salvatori

Liberalul Cătălin Predoiu a lansat marţi un apel către politicieni să dea ţării un guvern şi i-a "avertizat" că vor ajunge „în partea întunecată a cărţii de istorie” dacă vor eşua şi de data aceasta.
Într-o postare pe Facebook, liberalul consideră că decizia este în mâinile lor iar dezastrul poate fi evitat dacă patru lideri „din Transilvania” „trag de cârmă în direcţia salvării”. El compară situaţia României cu cea a Titanicului înainte de scufundare.
Amintim că premierul desemnat a anunţat că depune joi la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor.
Redăm postarea lui Cătălin Predoiu
Despre Titanic (2) Şi s-a ajuns la capăt de drum… Exact ca pe Titanic, bătaia pe scaune a durat până în ultima clipă. Iar acum, impactul se apropie.
Mai sunt doar câteva clipe, măsurate în timp istoric, în care dezastrul poate fi evitat. Mai există timp pentru o ultimă manevră. Dar cârma nu poate fi trasă simultan în direcţii opuse.
Orice câştig derizoriu, calculat în contul unuia, poate însemna o pierdere uriaşă pentru Ţară.
Sunt patru lideri care mâine pot trage de cârmă în direcţia salvării. Sau nu.Toţi patru vin din Transilvania. Dar mâine trebuie să gândească pentru întreaga Românie, pentru întregul popor.
Sunt patru oameni care mai au şansa să devină, în ultima clipă, salvatori. După ce o vară întreagă au jucat un şah cinic, în care procentele de partid au cântărit mai mult decât interesul ţării.
Ironia sorţii este că nu pot salva situaţia decât împreună, deşi este limpede că nu se mai suportă reciproc.
Acum se vede cine este om de stat şi cine este simplu lucrător de partid.
Acum se vede cine poate pune interesul ţării mai presus de orgoliile şi calculele personale.
Ce vor alege?
Să repare, cât mai pot, consecinţele propriului eşec politic de a menţine o coaliţie care ar fi trebuit să fie coaliţia dezvoltării naţionale?
Sau să transforme acest eşec politic într-un eşec al întregii ţări?
Dacă vor eşua, mai devreme sau mai târziu, numele lor vor ajunge în partea întunecată a cărţii de istorie. Nu pentru ceea ce au spus, ci pentru ceea ce nu au fost în stare să facă.
Indiferent ce ne spun, indiferent cât de iscusit ne explică „liniile roşii”, ştim cu toţii că decizia este doar în mâinile lor.
Şi nimeni nu va uita.
Mai sunt câteva clipe istorice. Daţi ţării un guvern! Orice fel ar fi, dar daţi-l!