Preda, Macovei, Voinescu şi Paleologu au decis să nu depună moţiune în această etapă a competiţiei din PDL
Cristian Preda, Monica Macovei, Sever Voinescu şi Theodor Paleologu au decis să nu depună o moţiune în această etapă a competiţiei interne din Partidul Democrat Liberal, se arată într-o declaraţie de presă transmisă joi.
"Cu moţiunile în faţă, am constatat că acestea sunt compatibile, ambele urmăresc modernizarea şi unitatea partidului, precum şi unitatea dreptei în faţa USL. Consideram că nu este momentul creării unor tensiuni interne înaintea alegerilor generale, când toată energia trebuie folosită pentru campania electorală şi pentru oprirea socialismului anacronic şi abuziv practicat de USL", se precizează în declaraţia semnată de cei patru lideri ai PDL.
Cristian Preda, Monica Macovei, Sever Voinescu şi Theodor Paleologu mai scriu şi că vor rămâne "credincioşi principiilor şi acţiunilor" pe care le-au promovat întotdeauna.
În urmă cu două zile, europarlamentarul Cristian Preda declara că va depune o moţiune pentru şefia partidului, alături de colegii săi Monica Macovei, Toader Paleologu şi Sever Voinescu.
"Spre deosebire de alţi prieteni politici nu am candidat niciodată şi sunt pe cale împreună cu prietenii mei politici să alcătuim o formulă credibilă pentru Convenţia Naţională extraordinară din 30 iunie. Vom stabili cine va conduce moţiunea. Data trecută, din păcate, grupul numit "reformist" nu a putut să facă o moţiune, acum încercăm să alcătuim o moţiune şi vrem să o facem cu gândul la militanţii partidului, dar şi la alegătorii care nu ne-au votat la 10 iunie", spunea Preda pe 19 iunie, la finalul Consiliului Naţional de Coordonare al PDL.
Moţiunile pentru şefia Partidului Democrat Liberal pot fi depuse până joi, la ora 18,00, după cum a stabilit Comisia pentru organizarea Convenţiei Naţionale extraordinare a PDL.