Prahova: Clasarea în primele patru locuri şi câştigarea Cupei, obiectivele Petrolului Ploieşti

Epoch Times România
31.05.2012

Noul antrenor principal al FC Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la stadionul "Ilie Oană", că obiectivele pe care le-a stabilit pentru clubul ploieştean sunt clasarea în primele patru locuri şi câştigarea Cupei.

Rednic a explicat că nu îi va fi uşor să creeze o singură echipă prin combinarea lotului galben-albaştrilor cu cel al Universităţii Cluj, dar s-a arătat convins că a făcut o alegere bună atunci când a semnat cu Petrolul, despre care spune că este o echipă care are toate condiţiile pentru a face performanţă.

"Sunt bucuros şi mulţumit că am semnat cu Petrolul. Sunt convins că am făcut o alegere foarte bună ţinând cont de perspectivele acestui club, ţinând cont că aici sunt toate condiţiile pentru a face performanţă. Nu o să fie uşor. E primul an în care Petrolul Ploieşti îşi propune obiective măreţe şi merită acest lucru. (...) Practic, sunt obligat din două echipe să fac o singură echipă, din jucători de la Universitatea Cluj. (...) Obiectivele sunt clare, sunt realiste. Clasarea în primele patru locuri şi câştigarea Cupei. E un obiectiv care se poate realiza cu muncă, cu disciplină, pregătit foarte bine această perioadă. (...) Trebuie să evaluez lotul şi sunt sigur că va fi nevoie de 3-4 jucători care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele", a declarat Rednic.

În ceea ce priveşte staff-ul, noul tehnician al clubului ploieştean a precizat că acesta va fi format din Mihai Teja (antrenor secund), Florin Tene (antrenor cu portarii), doi preparatori fizici şi doctorul Claudiu Stamatescu, de la Craiova.

Potrivit acţionarului principal, Daniel Capră, bugetul pentru noul sezon este în lucru, fiind estimat peste 5,5 milioane de euro.

"Repet, nu este încă bătut în cuie şi, cu siguranţă, se poate modifica în sus", a spus Capră.

"Lupii" se vor reuni pe data de 11 iunie, urmând ca prima parte a pregătirilor să se desfăşoare la Ploieşti.

Echipa va pleca, pe 30 iunie, într-un cantonament în Austria, acolo unde va susţine cinci partide amicale.

"Îmi doresc să disputăm cel puţin două jocuri înainte de plecarea în Austria, iar la întoarcerea acasă să prezentăm echipa într-un meci cu o grupare din străinătate", a menţionat Mircea Rednic.

Mircea Rednic a semnat cu Petrolul Ploieşti, după ce în ultimele două luni a antrenat echipa rivală Astra Ploieşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor