Postul Accent TV afiliat socialiştilor, denumit „Primul în Moldova”. Va retransmite conţinutul Pervîi Kanal din Rusia
alte articole
Postul de televiziune Accent TV, afiliat socialiştilor, îşi modifică denumirea în „Primul în Moldova” şi va retransmite pe teritoriul Republicii Moldova principalul post rusesc de televiziune Pervîi Kanal, care încă are contract de retransmisie cu Prime TV, post controlat de fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.
Potrivit presei de la Chişinău, Accent TV şi-a schimbat sigla pe una practic identică celei a Pervîi Kanal, decizia de reperfectare a licenţei de emisie a postului fiind aprobată luni, 21 octombrie, de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), cu unanimitate de voturi.
În cadrul şedinţei CCA directorul Accent TV, Stanislav Vâjga a menţionat că propunerea le aparţine, iar partea rusă a avut o reacţie pozitivă şi le-a oferit posibilitatea să retransmită emisiunile Pervîi Kanal.
„Am pregătit deja strategia, grila de emisie, totul a fost coordonat în detalii cu partea rusă. În urma negocierilor cu Pervîi Kanal, am fost informaţi că vor rezilia contractul cu Prime TV până la sfârşitul acestei luni”, a precizat Vâjga.
Anterior, Duma de Stat de la Moscova îndemnase Pervîi Kanal să rezilieze contractele cu Prime TV, după adoptarea Legii anti-propagandă şi expulzarea mai multor echipe de jurnalişti ruşi de pe Aeroportul din Chişinău.
Postul Prime TV este unul dintre cele mai vizionate din Republica Moldova, atât conform datelor companiei de măsurare a audienţei Tv, cât şi sondajelor sociologice.