Portugalia merge la Rio în ritmul lui CR7
alte articole
Starul lui Real a fost decisiv şi în a doua manşă de baraj dintre Portugalia şi Suedia, după ce a marcat trei goluri în victoria câştigată de echipa sa cu scorul de 3-2 în deplasarea de la Solna.
”Opriţi-l pe Ronaldo cu orice preţ”, scria presa suedeză către elevii lui Erik Hamren pentru meciul de marţi seară.
În dimineaţa partidei, doi suporteri nordici au început petrecerea încă de la ora 7:00, chiar lângă hotelul unde erau cazate gazdele. Încercările suedezilor nu s-au oprit aici totuşi. Ingeniozitatea lor s-a văzut şi în timpul meciului când au început să scandeze numele lui Messi. Dar se pare că asta l-a motivat enorm pe Cristiano Ronaldo iar pe fotbaliştii gazdelor nu-i mai încuraja nimeni.
Lusitanii au controlat din nou partida iar Ronaldo continua seria din meciul tur. Ibrahimovic era hotărât şi el să facă fapte mari. Răspunsul ”gigantului” nu s-a lăsat aşteptat şi a venit într-o serie dublă. Prima oară printr-o lovitură de cap pe lângă Rui Patricio, iar patru minute mai târziu a trimis o lovitură puternică pe jos iar portarul lusitan a rămas fără răspuns şi de data asta.
La scorul de 2-1, colegii lui Ibrahimovic mai aveau nevoie de o reuşită pentru calificarea la Cupa Mondială. S-au aruncat în atac cu toată echipa dar nu poţi neglija apărarea în faţa lui Ronaldo.
În doar 111 secunde, hat trickul căpăta formă. Două pase filtrante pentru CR7 însemnau două goluri de Mondiale, trei reuşite în acest meci, patru consecutive în meciurile baraj şi 47 până în prezent, exact câte are şi Pauleta, cel mai mai bun marcator din toate timpurile al portughezilor.
Tăcerea se aşterne pe arena din Solna, era 4-2 la general iar tabela nu a mai primit niciun răspuns suedez. Portugalia a fost dusă de patru ori la Mondiale de acelaşi jucător. Duelul vedetelor s-a încheiat iar Ibrahimovic va fi nevoit să vadă turneul final de la televizor.
SUEDIA: Isaksson - Lustig, Nilsson, Antonsson, M. Olsson - Larsson, Kallstrom, Elm, Kakaniklic - Elmander, Ibrahimovic
PORTUGALIA: Rui Patricio - João Pereira, Bruno Alves, Pepe, Coentrao - Veloso, João Moutinho, Raul Meireles - Nani, Hugo Almeida, Ronaldo