Ponta: Relaţiile între Germania şi România nu pot fi stricate de oameni politici ca mine
alte articole
La un eveniment de marcare a 10 de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, premierul Victor Ponta a declarat miercuri că regretă declaraţiile sale din timpul suspendării preşedintelui referitoare la cancelarul Angela Merkel şi că relaţiile României cu Germania nu pot fi stricate nici chiar de un politician ca el.
Astfel, în cadrul ceremoniei de la Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, premierul Ponta a ţinut în mod special să-şi exprime regretul pentru declaraţiile la adresa cancelarului Merkel.
"Deşi există, sigur, şi în România şi în lume, oameni politici perfecţi, care nu fac greşeli, eu nu sunt unul dintre ei. Atâta timp, însă, cât pot să realizez că am greşit, înseamnă că mai e o speranţă. În bătăliile politice din România, de multe ori ne batem şi cu cine nu trebuie. Cred că este locul potrivit în care să spun că la un moment dat - acum mi se pare foarte mult timp în urmă, deşi sunt doar două luni, cred - am spus că nu doamna cancelar Merkel votează în România. În mod sigur, nu a fost deloc cea mai inspirată frază a mea din politică şi am regretat-o imediat", a afirmat Ponta.
"Nu înseamnă că întotdeauna ştim noi să răspundem la aceste întrebări. Prin prezenţa aici, vreau să spun încă o dată că relaţiile între Germania şi România nu pot fi stricate nici de oameni politici ca mine, nici de bătălii politice interne", a mai spus premierul Ponta.