Ponta: Prefecţii de Botoşani şi Neamţ vor fi demişi

Prefecţii de Botoşani şi Neamţ vor fi demişi pentru că nu au acţionat aşa cum ar fi trebuit în cazul deszăpezirii, a anunţat premierul Victor Ponta. La fel s-ar putea întâmpla şi cu conducerea de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, dacă în urma unei analize se va constata că nu şi-a făcut treaba.
Primul-ministru Victor Ponta. (THIERRY CHARLIER / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
19.12.2012

Prefecţii de Botoşani şi Neamţ vor fi demişi pentru că nu au acţionat aşa cum ar fi trebuit în cazul deszăpezirii, a anunţat premierul Victor Ponta. La fel s-ar putea întâmpla şi cu conducerea de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, dacă în urma unei analize se va constata că nu şi-a făcut treaba.

"Din ce m-a informat ministrul Duşa, cel puţin doi dintre prefecţi pleacă - cel de la Botoşani şi cel de la Neamţ. Dacă e cazul, la fel voi lua măsuri - acum fac analiza - şi faţă de conducerea CNADNR. Pleacă toată lumea care nu şi-a făcut treaba. Le-am spus din timp, ne-am pregătit, dacă acum şi-au dat sema, atunci înseamnă că nu sunt buni şi vin alţii", a precizat Ponta.

În cursul zilei de joi ar putea fi organizată o nouă videoconferinţă cu prefecţii pentru că se aşteaptă noi ninsori abundente. Situaţia pe teren este monitorizată permanent.

"Am scos din rezerva de stat, dăm tot ceea ce trebuie pentru că lucrurile să fie ţinute cât posibil sub control. Duşa e în drum spre casă. E perioada de 48 de ore de predare-primire a funcţiilor, în care trebuie să meargă mai departe tot ceea ce e de făcut şi cu CNADNR", a declarat Ponta.

Mircea Duşa a cerut verificarea contractelor de deszăpezire încheiate pentru drumurile naţionale şi drumurile judeţene din Botoşani, cercetările fiind făcute de către Poliţie şi Garda Financiară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor