Ponta: Podul Calafat-Vidin ar putea fi dat în funcţiune anul viitor, în aprilie-mai

Epoch Times România
24.10.2012

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri după vizita de la Podul Calafat care leagă România de Bulgaria că ”nu s-a inaugurat nimic”, dar ”este pentru prima dată când se poate trece pe acest pod”, susţinând astfel că acest proiect este foarte important pentru ţară, chiar dacă este început 12 ani.

”Vreau doar să spun că este un proiect extrem de important pentru toată zona, pentru toată zona Olteniei. Din păcate a trecut foarte mult timp până când am ajuns în acest stadiu, întâmplător mi-am adus aminte de Isărescu, el a semnat actele când era prim-ministru, iată 12 ani sunt mult mai mulţi de cât a avut nevoie Apolodor când a făcut podul mai sus, dar important este că suntem într-o fază foarte avansată. Din discuţiile pe care le-am avut împreună cu Comisarul Hahn şi cu primul-ministru al Bulgariei, cu reprezentanţii constructorilor, un termen realist de dare în funcţiune este luna aprilie-mai a anului viitor (2012, n.red.)”, a declarat Victor Ponta la sfârşitul vizitei de la Podul Calafat care face legătura între România şi Bulgaria.

El a mai susţinut că până la intrarea în folosinţă a podului ”ministrul transporturilor şi autorităţile locale, preşedintele Consiliului Judeţean, şi primarii din zonă – trebuie să aibă grijă să termine restul lucrurilor care ţin de infrastructură, pentru că altfel, un pod extraordinar de modern dacă se termină în capăt fără o şosea să meargă cât de cât decent spre Craiova şi fără o linie de cale ferată care de asemenea, să fie funcţională, degeaba s-au cheltuit atâţia bani şi degeaba a fost atâta efort”.

”În rest, repet, pentru Oltenia este o realizare destul de importantă şi sper să ajute toată zona în proiectele viitoare de dezvoltare, iar angajamentul meu ca prim-ministru, alături de ceilalţi miniştri care sunt astăzi aici cu mine, este acela de a continua investiţiile în infrastructura zonei, nu poate doar judeţul Dolj sau doar judeţele limitrofe să susţină o dezvoltare a intrastructurii la modul realist. E nevoie de fonduri europene, asta am discutat cu Comisarul Hahn pentru perioada 2014 – 2020 şi e vorba sigur şi de fonduri alocate de la buget”, a mai explicat premierul.

Întrebat de un jurnalist ce a fost inaugurat deoarece podul nu s-a dat în folosinţă, Ponta a răspuns: ”Nimic nu s-a inaugurat! Este pentru prima dată când se poate trece dintr-o parte în alta, dar până la inaugurarea efectivă, folosirea de către autoturisme şi de către trenuri, probabil că luna aprilie (2013, n.red.) este rezonabilă. Ceea ce era cel mai important, mai ales pentru partea Bulgară, care a investit mult mai mult dar sigur că şi pentru noi, era acest stadiu al realizării podului pentru că practic se deblochează fonduri europene”.

El a susţinut că ”în partea română” lucrările sunt finalizate în proporţie de 95%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor