Ponta: O să merg la Consiliul European; dacă merge dl Băsescu e ca şi cum nu ar merge nimeni

Premierul Victor Ponta. (www.gov.ro)
Oana Moisescu
19.06.2012

Premierul Victor Ponta a afirmat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu trebuie să ştie că premierul român va merge la Bruxelles, la lucrările Consiliului European din 28 - 29 iunie, unde va sta între prim-miniştrii Austriei şi Finlandei.

"Sincer, eu am crezut, până aseară, în ideea unui dialog cu bună-credinţă, între preşedinte şi prim-ministru. Cred că aţi remarcat poziţia mea echilibrată în care n-am spus niciodată că trebuie să se facă numai cum spun eu. Am spus tot timpul că mă bazez pe un dialog şi pe decizii înţelepte luate cu bun-simţ. Eu lucrez cu dialogul şi cu bunul-simţ şi preşedintele cu dat cu noroi şi târât în mocirlă. E greu, la un moment dat, să nu reacţionezi în acelaşi fel", a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

El a precizat că agenda Consiliului European din 28 - 29 iunie "este axată pe măsurile economice şi sociale, pe propunerile preşedintelui Franţei, Francois Hollande, şi pe situaţia actuală economică şi socială a Europei".

Ponta a explicat că, potrivit Constituţiei României, deciziile economice şi sociale le ia numai Guvernul.

"Preşedintele României nu are absolut nicio atribuţie. Deci eu cred, o spun şi o să particip, că România nu poate să lipsească. Dacă merge domnul Băsescu pe ceva care nu ţine de atribuţiile domniei sale e ca şi când nu ar merge nimeni acolo. Ori România nu poate să lipsească la aceste decizii importante. Gândiţi-vă că se va vorbi de bugetul UE pe 2014 - 2020 şi alocările pentru România. Nu se poate să nu fim reprezentaţi. Dacă merge cineva care nu are nicio atribuţie în domeniu e acelaşi lucru cu a nu fi reprezentat", a subliniat Ponta.

Premierul a arătat că "România are de pierdut dacă nu este reprezentată la Consiliul European de către cel şi cei care iau decizii şi pun în practică deciziile Consiliului European referitoare la măsurile economice, sociale şi bugetare".

"Bunul simţ şi obrazul mă determină să-i cer preşedintelui Băsescu să înţeleagă că la acest Consiliu European trebuie să meargă primul-ministru", a punctat Victor Ponta, adăugând că respectă în continuare relaţia instituţională cu Preşedinţia României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor