Ponta afirmă că Băsescu i-a reproşat că a luat ICR din subordinea Preşedinţiei
Premierul Victor Ponta a declarat joi că preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat faptul că nu a fost informat dinainte cu privire la decizia de a trece Institutul Cultural Român din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului şi spune că de-acum înainte o să-i trimită şefului statului agenda de lucru a Executivului.
"Da. Mă gândeam dacă... Am stabilit împreună că nu dăm foarte multe detalii, dar domnia sa a spus de altfel de aseară că era nemulţumit că nu l-am informat", a afirmat Ponta, întrebat dacă preşedintele i-a reproşat în cadrul discuţiei avute joi faptul că a fost luat Institutul Cultural Român din subordinea Preşedinţiei.
El a precizat că şeful statului a fost nemulţumit de faptul că nu a fost informat dinainte de decizia Guvernului cu privire la ICR.
"O să îi trimit preşedintelui agenda de lucru a Guvernului, pentru că cred că, indiferent de ceea ce ne desparte la nivel personal, instituţiile trebuie să colaboreze şi să se respecte între ele, repet, indiferent de persoana care ocupă absolut temporar - şi preşedintele e temporar preşedinte, şi eu sunt temporar prim-ministru -, însă instituţiile rămân şi, cred, cât mai mult respect instituţional este spre binele tuturor", a adăugat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că ar fi dorit să fi fost informat dinainte cu privire la decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român în subordinea Senatului.
"M-aş fi aşteptat ca un asemenea lucru să nu-l aflu după terminarea şedinţei de guvern, ci sa fiu informat: "Domnule preşedinte, vă luăm Institutul Cultural Român", care, tradiţional, a fost la preşedinte. Este prima dată, de la Revoluţie încoace, când se ia acest institut de la preşedintele României, se mută la Senat", a spus Băsescu.
Institutul Cultural Român (ICR) a fost trecut, prin ordonanţă de urgenţă, în subordinea Senatului, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.