Polonia solicită UE să consolideze legăturile cu SUA pentru a contracara "dezinformarea" rusă

Polonia doreşte ca Uniunea Europeană să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a sensibiliza publicul american cu privire la importanţa relaţiei comune.
Într-un document pregătit pentru reuniunea de luni a miniştrilor de Externe ai UE, Polonia solicită acţiuni pozitive înainte de alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie pentru a contracara ceea ce descrie drept „dezinformare” rusă menită să semene diviziuni între UE şi Washington.
„În acest moment critic al istoriei, este imperativ să luăm împreună măsuri rapide şi solide pentru a consolida relaţiile transatlantice prin comunicarea strategică despre UE în SUA”, se arată în documentul citat.
„Acest lucru înseamnă intensificarea acţiunilor noastre de demascare şi, mai important, de pre-demascare a dezinformării ruseşti şi lansarea unor campanii care să clarifice situaţia actuală a Europei şi beneficiile diplomaţiei, securităţii colective şi societăţii deschise”, adaugă documentul.
Kremlinul a declarat că nu se va amesteca în alegerile americane din noiembrie. De asemenea, a respins acuzaţiile SUA potrivit cărora ar fi orchestrat campanii pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 şi 2020.
Documentul polonez a afirmat că mass-media de stat din Rusia şi conturile online legate de Kremlin răspândesc şi amplifică conţinuturi înşelătoare cu privire la imigraţia din SUA şi securitatea frontierelor, denaturând impactul imigraţiei, evidenţiind ştiri despre infracţiuni comise de imigranţi şi avertizând cu privire la consecinţele grave în cazul în care SUA nu ia măsuri drastice la frontiera cu Mexicul.
„Ar trebui să ne aşteptăm la mult mai mult, deoarece erodarea sprijinului pentru Ucraina rămâne principala prioritate a Rusiei. Trebuie să reamintim publicului american, în special tinerei generaţii, rezultatele pe care parteneriatul nostru de decenii le-a adus economiei americane”, se arată în document.
Polonia a declarat că a fost ţinta a numeroase încercări ruseşti de destabilizare şi interferenţă electorală din cauza rolului său în furnizarea de ajutor militar vecinei sale Ucraina, acuzaţii pe care Rusia le-a respins.
„Ar trebui să sensibilizăm publicul american cu privire la dimensiunea ajutorului european acordat Ucrainei şi la modul în care acest efort contribuie la salvarea vieţilor ucrainenilor”, a declarat documentul polonez, făcând referire la afirmaţiile candidatului la preşedinţia SUA, Donald Trump, potrivit cărora ajutorul european acordat Ucrainei ar fi mult mai mic decât cel al SUA.
De la invazia rusă în Ucraina în 2022, UE a furnizat Ucrainei 107 miliarde de euro şi a convenit asupra unui ajutor suplimentar de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani.
Consiliul american pentru relaţii externe estimează sprijinul SUA pentru Ucraina la 107 miliarde USD.