Poliţia chineză a arestat mai mult de 100 de membri ai unei Biserici clandestine
Poliţia chineză a arestat mai mult de 100 de membri ai unei Biserici protestante neînregistrate, duminică, după ce aceştia au încercat să organizeze o rugăciune publică în Beijing, au spus membri ai acestui grup.
Membrii Bisericii Shouwang s-au strâns într-o piaţă în faţa unui complex comercial din Beijing, unde îi aşteptau numeroşi poliţişti. Poliţia îi pusese în arest la domiciliu pe mai mulţi lideri ai Bisericii, pentru a-i împedica să asiste la rugăciune,potrivit dpa.
Peste 100 de persoane au fost arestate. Mulţi dintre cei reţinuţi au fost eliberaţi apoi, după ce au fost fotografiaţi şi li s-au luat datele la poliţie.
Biserica organizase slujbe până acum într-un fost restaurant, dar a fost evacuată din spaţiu, la presiunea autorităţilor locale.
Arestările de duminică vin într-un moment delicat, în urma apelurilor din februarie la proteste faţă de guvern în zeci de oraşe chineze. Locurile în care urmau să se desfăşoare protestele au fost împânzite de poliţie, dar, la 27 februarie, unii protestatari au reuşit să se strângă la Shanghai.