PNL respinge proiectul de lege propus de AEP privind modificarea legii partidelor politice: Reflectă interesele electorale ale PSD

Partidul Naţional Liberal a anunţat vineri că nu susţine modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de AEP, motivând că proiectul propus de o instituţie condusă de un reprezentant PSD va reflecta interesele electorale ale acestui partid.
„Partidul Naţional Liberal consideră că legea partidelor politice, ca şi orice altă lege cu componentă electorală, trebuie modificată prin iniţiativă parlamentară, într-o comisie specială în care să fie reprezentate toate partidele parlamentare şi nu printr-un demers al Autorităţii Electorale Permanente”, se arată într-un comunicat transmis de PNL.
Liberalii susţin că un proiect de lege propus de o instituţie condusă de un reprezentant PSD şi iniţiat de un guvern al PSD va reflecta interesele electorale ale acestui partid, iar „acest lucru este inacceptabil”.
„Nu putem fi de acord ca înfiinţarea partidelor, radierea acestora sau dreptul la asociere în alianţe politice să depindă de un organism condus de persoane desemnate politic, aşa cum e cazul Autorităţii Electorale Permanente”, a subliniat PNL
PNL anunţă că va propune un proiect de lege care să acorde AEP o reală independenţă politică, prin depolitizarea conducerii executive şi prin instituirea unui consiliu de supraveghere, cu reprezentarea tuturor partidelor parlamentare, care să pună în practică în mod real subordonarea AEP faţă de Parlamentul României, conform legii.