Planul de pace din Siria se prăbuşeşte
Siria a declarat că nu va respecta planul de pace al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Ligii Arabe şi nu îşi va retrage trupele din oraşe, din cauza atacurilor efectuate de "grupuri teroriste armate," şi a adăugat că va fi de acord cu termenii doar dacă luptătorii înarmaţi din opoziţie oferă o declaraţie în scris conform căreia vor depune armele.
Declaraţia, care a fost făcută duminică de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Jihad Makdessi, prin intermediul televiziunii de stat, vine cu doar două zile înainte de termenul limită stabilit de ONU pentru retragerea trupelor şi tancurilor de pe străzi.
Makdessi a afirmat că Siria "este gata să continue cooperarea" cu ONU şi Liga Arabă, dar a spus că organizaţiile nu garantează că rebelii vor depune armele.
"Siria nu va repeta ceea ce s-a întâmplat în timpul misiunii observatorilor arabi, atunci când s-a angajat să scoată trupele din oraşe şi când grupurile înarmate au profitat de moment pentru reorganizarea şi înarmarea membrilor lor şi capturarea unor cartiere întregi," l-a citat televiziunea de stat pe Makdessi.
Activiştii Comitetelor Locale de Coordonare au relatat că cel puţin 45 de persoane, inclusiv 6 copii, au fost ucişi duminică în toată Siria, având loc noi atacuri în Hama – oraşul care a fost centrul masacrului din 1982, în care au fost ucise cel puţin 10.000 de persoane, în cadrul politicii de pârjolire a pământului a armatei siriene - Idlib, Homs, şi unele părţi din Damasc.
Armata siriană de eliberare, principalul grup rebel, a declarat duminică că nu va oferi garanţii în scris, punând în pericol planul de pace.
Un rebel a postat un comentariu pe pagina de Facebook a grupului, întrebând cine va "acorda acestui regim o semnătură care va justifica propria sa moarte."
Riad al-Asaad, comandantul armatei siriene de eliberare, a relatat duminică pentru Al-Jazeera că forţele sale nu recunosc Siria drept un guvern legitim, spunând că va acorda garanţii numai comunităţii internaţionale.
"Acesta nu este un regim ce conduce o ţară. Este o grupare criminală. Deci, nu îi vom da garanţii", a spus el în interviu.
Kofi Annan, trimisul special al ONU şi Ligii Arabe, a numit creşterea recentă a violenţei drept "inacceptabilă" şi a făcut din nou apel la forţele siriene să se retragă, invocând "rapoartele recente conform cărora o creştere a violenţei şi atrocităţilor din mai multe oraşe şi sate din Siria au dus la niveluri alarmante de victime, refugiaţi şi persoane strămutate, într-o încălcare a asigurărilor oferite mie."
ONU estimează că mai mult de 9.000 de persoane, în principal civili, au fost ucişi de când a început violenţa, în luna martie, dar activiştii susţin că numărul este mult mai mare.