Planul de acţiuni privind implementarea reformei în domeniul justiţiei, deocamdată, nu poate fi adoptat
Planul de acţiuni privind implementarea reformei în domeniul justiţiei nu poate fi adoptat de Parlament, deocamdată, relatează Publika.TV.
Comisia Juridică a reuşit să examineze doar o treime a acestui document.
Mai mult, autorii proiectului - Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii- au poziţii diferite în mai multe probleme.
În acest sens ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a declarat că "Acest lucru este adevărat, nu numai pentru justiţie, ci şi pentru alte domenii. Pe de o parte, e normal să avem puncte de vedere diferite şi, pe de altă parte, dacă în sistemul judecătoresc era totul bine nimeni nu şi-ar fi dorit modificarea planului de acţiuni privind implementarea reformei în domeniul justiţiei."
Unul din autorii proiectului şi anume Consiliul Superior al Magistraturii insistă ca în planul de acţiuni să fie specificat clar când şi cu cât vor creşte salariile magistraţilor. Căci documentul prevede că salariile tuturor judecătorilor se vor majora de 2-2,5 ori spre sfârşitul lui 2016.
Potrivit Publika.TV, în acest an salariile vor creşte nesemnificativ şi doar pentru magistraţii din instanţele primare, care acum primesc în medie câte 4.000 de lei lunar. În total, pentru reformarea justiţiei vor fi cheltuiţi 124 de milioane de lei.
Adoptarea documentului este necesară pentru implementarea Strategiei în domeniul justiţiei, adoptată de Parlament în decembrie.