Pîslaru cere renumărarea voturilor: Altfel Predoiu, Greblă şi ai lor vor fi direct vinovaţi de favorizarea fraudei electorale

Dragoş Pîslaru, europarlamentar USR/Renew Europe (Facebook - Dragoş Pîslaru)
Loredana Diacu
14.06.2024

Europarlamentarul REPER Dragoş Pîslaru acuză că Biroul Electoral Central respinge orice contestaţie vizând corectitudinea voturilor, deşi, spune el, există probe din care reiese că voturile nu au fost numărate corect.

El chiar prezintă un proces verbal după renumărare.

Pîslaru cere imperativ renumărarea voturilor acolo unde sunt contestaţii, arătând că, în caz contrar, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu şi şeful AEP, Toni Greblă, vor fi vinovaţi.

Redăm postarea lui Pîslaru.

"Lupta pentru renumărarea voturilor continuă. La BEC se respinge totul, la secţii pe ici pe colo se mai acceptă arbitrar contestaţiile şi renumărarea arată dovezi clare de intenţie de fraudă. În primul comentariu vedeţi un exemplu de proces verbal după renumărare - secţia 4 din sectorul 4 Bucureşti.

Caz clasic - REPER 0 voturi iniţial, apoi 49 de voturi la renumărare. Iar la menţiuni 2 buletine de vot pierdute.

Avem peste două mii de secţii cu zero voturi şi sute de contestaţii depuse pe bază de probe cu martori (oameni care au zis că ne-au votat şi nu îşi găsesc voturile). Contestaţiile acceptate pentru renumărare le numărăm pe degete. În toate cazurile a reieşit că au fost greşeli sau intenţie de fraudare.

Este obligatoriu să se accepte renumărarea acolo unde sunt contestaţii, altfel Predoiu, Greblă şi ai lor vor fi direct vinovaţi de favorizarea fraudei electorale".

Proces verbal (Facebook/Dragos Pislaru)
Proces verbal (Facebook/Dragos Pislaru)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor