Peste 55% dintre români sunt de acord ca şoferii care nu-şi plătesc amenzile să nu mai aibă voie să conducă. Sunt împotrivă în special votanţii AUR

Sondaj (Facebook Remus Ştefureac)
Liliana Alexe
18.03.2026
Sondaj (Facebook Remus Ştefureac)
Liliana Alexe
18.03.2026

Majoritatea românilor susţine măsura suspendării dreptului de a conduce pentru şoferii care nu achită amenzile de circulaţie în termen de 90 de zile, conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 2-6 martie 2026.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat, fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

„Barometrul INFORMAT-INSCOP scoate în evidenţă o problemă gravă – circulaţia nesigură pe drumurile publice - cu efecte tragice asupra populaţiei. Percepţia dominantă este că circulaţia pe drumurile publice din România este nesigură, ceea ce indică lipsa de încredere în capacitatea sistemului rutier de a asigura protecţia participanţilor la trafic. În acest context, opinia publică se împarte în privinţa sancţiunilor mai dure pentru neplata amenzilor, dar există un nucleu semnificativ de susţinere (55.7%) pentru măsuri coercitive care să crească disciplina în trafic. Pentru majoritatea celor care percep traficul ca fiind nesigur, problema este asociată în primul rând cu comportamentul şoferilor, iar într-o măsură secundară cu deficienţele infrastructurii. Din perspectiva politicilor publice, aceste rezultate sugerează că intervenţiile eficiente trebuie să combine aplicarea dură a regulilor cu investiţii în infrastructură şi programe serioase de educaţie rutieră”, arată Remus Ştefureac, directorul INSCOP.

Potrivit sondajului, 55.7% dintre români susţin măsura suspendării dreptului de a conduce pentru şoferii care nu achită amenzile de circulaţie în termen de 90 de zile (40.4% dintre participanţii la sondaj sunt total de acord cu suspendarea, iar 15.3% sunt mai degrabă de acord). 11.4% sunt mai degrabă împotrivă, iar 30.6% total împotriva măsurii. Ponderea non-răspunsurilor este de 2.4%.

Sunt de acord cu suspendarea dreptului de a conduce pentru şoferii care nu achită amenzile de circulaţie în termen de 90 de zile în proporţii mai mari decât media populaţiei: votanţii PSD, PNL şi USR, tinerii sub 30 de ani şi persoanele peste 60 de ani, cei cu educaţie superioară, locuitorii din urbanul mic, angajaţii din sectorul public. Sunt împotriva acestei măsuri în special: votanţii AUR, bărbaţii, persoanele între 45 şi 59 de ani, locuitorii din Capitală.

Datele mai arată că 74.8% dintre români cred că circulaţia pe drumurile publice este nesigură 45.4% destul de nesigură, iar 29.4% foarte nesigură. Pe de altă parte, 3.7% dintre cei chestionaţi apreciază că circulaţia pe drumurile publice din România este foarte sigură, iar 20.1% destul de sigură. Ponderea non-răspunsurilor este de 1.4%.

Consideră că circulaţia pe drumurile publice din România este sigură în proporţii mai mari decât media populaţiei: votanţii PNL şi USR, tinerii sub 30 de ani, cei cu educaţie primară. Persoanele între 45 şi 59 de ani şi femeile cred cel mai mult că circulaţia pe drumurile publice este nesigură.

Cauzele siguranţei reduse pe drumurile publice conform sondajului

46.6% dintre cei care cred că circulaţia pe drumurile publice din România este nesigură indică drept principală cauză comportamentul iresponsabil al unor şoferi. 32.1% menţionează infrastructura rutieră slab dezvoltată sau de proastă calitate, 11.3% educaţia rutieră precară, 7.5% aplicarea insuficientă a legii de către autorităţi, iar 1.2% o altă cauză. 1.3% nu ştiu sau nu răspund.

Votanţii PNL, femeile, persoanele între 30 şi 44 de ani, cei cu educaţie primară cred cel mai mult că principala cauză pentru care circulaţia pe drumurile publice din România este nesigură este comportamentul iresponsabil al unor şoferi. Consideră că infrastructura rutieră slab dezvoltată sau de proastă calitate este principala cauză în special: votanţii AUR şi persoanele de peste 60 de ani.

Sondaj (Facebook Remus Ştefureac)
Sondaj (Facebook Remus Ştefureac)

Sondaj (Facebook Remus Ştefureac)
Sondaj (Facebook Remus Ştefureac)


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos