Peste 500 de jandarmi bucureşteni vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal Steaua - Rapid
Peste 500 de jandarmi bucureşteni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal dintre F.C. Steaua Bucureşti - F.C. Rapid Bucureşti, meci care se va disputa luni, 24 septembrie, pe Arena Naţională din Capitală, începând cu ora 20,30.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) remis sâmbătă AGERPRES, meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, conform criteriilor elaborate de către federaţiile sportive naţionale de profil şi Jandarmerie.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţie, să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe bilete, sau să refuze eliberarea acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Jandarmeria Capitalei solicită participanţilor la manifestare să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive şi le recomandă să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.