Peste 340.000 de candidaţi susţin Bacalaureatul, luni, începând cu ora 12,00,

Proba de testare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, prima probă a sesiunii iunie-iulie a Bacalaureatului, va începe luni, la ora 12,00, potrivit secretarului de stat pentru învăţământul preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Stelian Fedorca.
(photos.com)
Epoch Times România
10.06.2012

Proba de testare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, prima probă a sesiunii iunie-iulie a Bacalaureatului, va începe luni, la ora 12,00, potrivit secretarului de stat pentru învăţământul preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Stelian Fedorca.

"Examenul nu se amână cu trei ore, ci pur şi simplu la ora 12,00 începe, întrucât în centrele de examinare trebuie să fie doar profesorii participanţi la bacalaureat şi absolvenţii de liceu. Până la ora 12,00, având în vedere că în unele şcoli sunt şi secţii de votare în care se votează duminică, se va face curăţenie după procesul de vot şi se vor scoate cabinele de vot din săli", a precizat Fedorca.

În anii precedenţi prima probă a examenului de Bacalaureat începea la ora 9,00.

Peste 340.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină prima sesiune a examenului de Bacalaureat, dintre aceştia 23.000 fiind în Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor