Peste 10 persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală în care e citat şi Blejnar
alte articole
Peste 10 persoane au fost sau urmează să fie reţinute în dosarul de evaziune fiscală în care sunt cercetaţi fostul şef al SIPI Constanţa, Dan Secăreanu, şi fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă. Numele lui Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, a fost şi el vehiculat în legătură cu acest dosar, dar el a respins orice acuzaţie la adresa sa.
Procurorii DNA au emis peste 10 ordonanţe de reţinere şi au cerut arestarea preventivă a persoanelor suspectate că au participat la evaziune fiscală. Cele mai cunoscute persoane reţinute în acest dosar sunt fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI), Constanţa Dan Secăreanu, şi fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă.
O parte dintre persoanele audiate până acum au recunoscut acuzaţiile care li se aduc, conform unor surse, care mai susţin că s-a discutat şi despre implicarea lui Sorin Blejnar.