Persoanele propuse pentru CNA şi pentru funcţia de preşedinte al CSA vor fi audiate luni, în comisii
Persoanele propuse pentru cele şase mandate din CNA, ca şi pentru funcţia de preşedinte al CSA vor fi audiate, de la ora 16.30, în cadrul comisiilor de specialitate reunite ale ale celor două Camere, a anunţat luni deputatul PSD Georgian Pop, după şedinţa Birourilor Permanente.
“Audierile pentru cei şase membri ai CNA vor avea loc luni, de la ora 16.30, în comisiile reunite de cultură, iar pentru preşedintele CSA, audierile vor avea loc tot de la ora 16.30, în cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe”, a declarat Georgian Pop. El a precizat că votul va fi dat marţi, în şedinţa de pen comun.
Marţi, de la ora 10.00 este plen reunit al celor două Camere ale Parlamentului.