Perioada de şedere a imigranţilor moldoveni în Rusia este limitată

Începând cu 1 ianuarie 2014, în Federaţia Rusă a intrat în vigoare legea conform căreia perioada de şedere a imigranţilor pe teritoriul Federaţiei Ruse este limitată. Astfel potrivit legii, imigranţii fără vize se pot afla în Rusia 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile. Cei care vor pleca în Federaţia Rusă fără viză şi vor depăşi termenul stabilit ar putea primi o interdicţie de până la zece ani.
(photos.com)
Ana Chitoroagă
02.01.2014

Începând cu 1 ianuarie 2014, în Federaţia Rusă a intrat în vigoare legea conform căreia perioada de şedere a imigranţilor pe teritoriul Federaţiei Ruse este limitată. Astfel potrivit legii, imigranţii fără vize se pot afla în Rusia 90 de zile într-un interval de timp de 180 de zile. Cei care vor pleca în Federaţia Rusă fără viză şi vor depăşi termenul stabilit ar putea primi o interdicţie de până la zece ani.

Aceasta perspectivă ar afecta muncitorii moldoveni necalificaţi care vor reveni în Republica Moldova, susţin specialiştii, dar experţii consideră că emiterea legii respective „nu este un atac la adresa Ucrainei şi Republicii Moldova“.

„Nu trebuie să punem accentul doar pe Republica Moldova, pentru că în Federaţia Rusă vin imigranţi din mai multe state. Cu părere de rău, autorităţile ruse nu pot face faţă unui val mare de imigranţi, iar aceasta este una dintre deciziile care vor soluţiona problema până va apărea o nouă politică de imigrare ce va reglementa şi monitoriza intrările şi ieşirile din Federaţia Rusă. Şi UE s-a lovit cu aşa problemă în anii '80“, susţine experta Viorica Antonov de la IDIS „Viitorul“.

Deasemenea Viorica Antonov consideră că o parte dintre moldoveni vor fi nevoiţi să revină în ţară, ”iar noi nu suntem încă în stare să le oferim locuri de muncă. Muncitorii calificaţi îşi vor păstra locurile de muncă. Se vor întoarce însă cei nu prea au şanse de a obţine un loc de muncă pe o perioadă concretă“.

Anterior, după trei luni de şedere în Rusia, imigranţii puteau părăsi teritoriul Federaţiei Ruse, iar la scurt timp puteau reveni în ţară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor