Percheziţii pentru destructurarea unei reţele de proxeneţi, suspectaţi de trafic cu minore

Procurorii DIICOT efectuează percheziţii la persoane suspectate că au recrutat şi exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, minore dintr-un centru social.
Descinderi cu mascaţi (Epoch Times România)
Loredana Diacu
24.09.2015

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT efectuează, joi, 12 percheziţii domiciliare în judeţele Dâmboviţa şi Prahova şi în municipiul Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi act sexual cu un minor.

Potrivit comunicatului remis de DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014, suspecţii în acest caz au recrutat, transportat şi adăpostit mai multe minore instituţionalizate într-un centru de minori aparţinând D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa din municipiul Târgovişte pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, pentru a obţine foloase materiale.

De asemenea, s-a stabilit că o angajată din cadrul DGASPC Dâmboviţa - Complexul de Servicii Sociale “Floare de Colţ” în calitate de supraveghetor, i-a ajutat cu intenţie pe suspecţi să exploateze sexual două minore.

Reamintim că, în ultima perioadă, cazurile de prostituţie în care sunt implicate minore au cunoscut o recrudescenţă. Recent, DIICOT a destructurat o reţea de proxeneţi ce exploata zeci de eleve de la şcolile de renume din Timişoara.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor