Pentru prima dată, Arabia Saudită promite să trimită o femeie la JO de la Londra
Arabia Saudită a promis să trimită, pentru prima dată, o sportivă la Jocurile Olimpice de la Londra din această vară, dar rezistenţa este încă puternică în acest regat ultra-conservator unde sportul feminin practic nu există.
Conform presei, prinţul moştenitor Nayef Ben Abdel Aziz şi-a dat acordul pentru participarea femeilor saudite la JO din 2012, dar forurile tutelare sportive nu au luat o decizie oficială.
În iulie 2011, preşedintele comisiei pentru femei şi sport a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Anita DeFrantz, a criticat Arabia Saudită, sultanatul Brunei şi Qatarul pentru că nu au trimis femei la Jocurile Olimpice.
Însă pe 13 martie, CIO a anunţat că va continua să lucreze de o "manieră foarte strânsă" cu cele trei ţări pentru ca acestea să trimită femei la Londra.
Qatarul, ţară candidată la organizarea JO din 2020, şi-a anunţat deja intenţia fermă de a trimite sportive la Londra, în timp ce sultanatul Brunei s-a angajat să se prezinte cu cel puţin o sportivă.