Penitenciarele urmează să fie modernizate
alte articole
Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a anunţat că face demersurile necesare pentru a obţine fondurile necesare începerii unui program de investiţii în penitenciare. Această decizie a fost luată de autorităţi după ce România a fost condamnată de mai multe ori la CEDO pentru condiţiile foarte grele din închisori.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg ar putea da o hotărâre-pilot pentru România privind condiţiile de detenţie, însă ministrul Corlăţean speră să nu se ajungă până acolo.
"Sper să evităm o astfel de situaţie. Este evocată o astfel de ipoteză. Cert este că la nivelul spaţiilor de detenţie sunt probleme, au fost condamnări pronunţate de Curtea Europeană şi în acest sens acţionăm, în acest sens avem dialog pentru a obţine fonduri suplimentare, pentru a obţine un sprijin de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru un program de investiţii în administraţia de penitenciare, pentru a obţine de la alte instituţii - nu dau numele instituţiei, pentru ca săptămâna aceasta vreau să negociez cu această instituţie - repartizarea în administrarea noastră la minister a unor spaţii suplimentare pe care să le amenajăm pentru a mări capacitatea de primire din administraţia penitenciară, pentru a ameliora condiţiile conform standardelor europene. Altfel discutăm aceleaşi poveşti de ani de zile, nu s-a întâmplat absolut nimic fundamental şi vom continua să fim condamnaţi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului", a afirmat ministrul Corlăţean.
Mulţi dintre deţinuţii care au apelat la CEDO au reclamat condiţiile necorespunzătoare din penitenciare. Ei au atras atenţia mai ales asupra suprapopulării din puşcării şi a lipsei condiţiilor de igienă.