PE vrea eliminarea confuziilor legate de ingredientele sucurilor de fructe
Parlamentul European a adoptat, miercuri, noi reguli de etichetare favorabile consumatorilor în cazul sucurilor de fructe şi nectarurilor, care îşi propun să împiedice folosirea unor denumiri înşelătoare pentru sucuri amestecate şi informaţiile "fără zahăr".
Parlamentul a aprobat aducerea la zi a legislaţiei existente din 2001, cu 585 voturi pentru, 33 voturi împotrivă şi o abţinere.
Amestecul de sucuri
Un amestec de două sucuri trebuie ca în viitor să aibă o denumire care să reflecte conţinutul acestuia, spun deputaţii europeni. De exemplu, un amestec de 90% mere şi 10% căpşuni va trebui denumit clar "suc din mere şi căpşuni". În prezent aceste tipuri de sucuri pot fi denumite "suc de căpşuni".
Un nume generic de tip "amestec de sucuri" poate fi folosit dacă sunt prezente trei sau mai multe surse de fructe.
Zaharuri şi îndulcitori
Consumatorii - în special suferinzii de diabet, părinţii copiilor sau persoane care ţin diete - vor să aibă indicaţii clare privind diferenţa dintre "suc" şi "nectar", cum ar fi existenţa unor îndulcitori de vreun fel.
În viitor, sucurile de fructe nu vor mai conţine, prin definiţie, zaharuri sau alţi îndulcitori.
"Nectarurile", făcute din piure de fructe la care se adaugă apă, pot conţine zaharuri sau îndulcitori.
Etichetările de tip "fără zahar" nu vor mai fi permise pe nectaruri conţinând îndulcitori artificiali, cum ar fi zaharină, pentru a pune capăt confuziei din acest domeniu.
Suc de portocale pur?
Multe produse vândute ca "suc de portocale" conţin până la 10% suc de mandarine, ceea ce contribuie la culoare şi gust. Această practică e comună în Brazilia şi SUA, care deţin o mare parte din piaţa europeană. Pentru a menţine aceleaşi reguli pentru toată lumea, toate sucurile de portocală importate sau fabricate in UE vor trebui să fie suc de portocale pur sau să includă menţionarea mandarinelor în denumirea produsului.
Următorii paşi
Parlamentul a căzut de acord cu Consiliul asupra acestor reguli, iar acum aceste reguli mai trebuie să fie formal adoptate şi de Consiliu pentru a intra în vigoare cât mai curând. Statele Membre vor avea până la 18 luni pentru a-şi adapta corespunzător legislaţia.
Raportorul Andrés Perelló Rodriguez (S&D, ES) a declarat: "Prioritatea noastră a fost să oferim consumatorilor informaţii precise pentru ca aceştia să ştie ce cumpără. Parlamentul a jucat un rol cheie în interzicerea adăugării zahărului în produsele vândute ca sucuri şi în clarificarea prezenţei zaharurilor sau a îndulcitorilor în băuturi similare".