Pe timp de pandemie, peste 20.000 de euro ajung lunar în buzunarul unui partid cu doar 3 parlamentari
alte articole
În condiţiile în care România simte deja efectele economice ale crizei generate de coronavirus, iar numeroase spitale se plâng că nu au fonduri pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie pentru medici, statul alocă lunar zeci de mii de euro unui partid care, în prezent, are doar trei parlamentari, nu are nici preşedinte şi nici structuri, relatează Adevărul.ro.
Este vorba de partidul Forţa Naţională, de la conducerea căruia Teodor Meleşcanu s-a retras "pentru a fi alături de popor" în perioada epidemiei de coronavirus. Trebuie precizat că Meleşcanu, senator independent cu un salariu lunar de 3.000 de euro, activează în grupul parlamentar al PSD.
În primul trimestru al acestui an, Forţa Naţională a primit 315.850 lei - aproximativ 65.000 euro. Lunar, în conturile partidului au intrat 105.283 lei - aproximativ 22.000 de euro. Estimarea Autorităţii Electorale Permanentă (AEP) de la începutul anului arăta că, în 2020, Forţa Naţională va primi în total 1.263.400 lei. Mai exact, 263.200 de euro.
Forţa Naţională s-a format în 2019 după ce ALDE s-a retras din alianţa de guvernare cu social-democraţii, când mai mulţi membri nemulţumiţi de mutarea făcută de Călin Popescu Tăriceanu au dezertat şi au decis să meargă pe un drum separat.
Mecanismul prin care a ajuns Forţa Naţională să primească bani de la stat: în decembrie anul trecut, liderul ProRomânia, Victor Ponta, a negociat cu premierul Ludovic Orban, iar un deputat din partidul său, Titus Dobre, a depus un amendament la legea bugetului pe 2020, prin care, doar anul acesta, vor primi finanţare de la stat toate partidele care au parlamentari, nu doar cele care au participat la alegerile din 2016, aşa cum impunea legea până la finalul anului trecut.
Articolul integral aici.