PE confirmă formal propunerea de creare a EURONEST
Parlamentul European a confirmat oficial miercuri propunerea de creare a Adunării Parlamentare EURONEST ce va reuni reprezentanţi ai parlamentelor Ucrainei, RMoldova, Belarusului, Armeniei, Azerbaidjanului şi Georgiei, precum şi membri ai Parlamentului European.
EURONEST se doreşte a fi dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic, ce va fi lansat joi la Praga. Această adunare parlamentară multilaterală va fi compusă din 120 de membri, dintre care 60 de eurodeputaţi şi ceilalţi 60 din parlamentele naţionale ale celor 6 ţări amintite (câte 10 din fiecare).
În ce priveşte Belarusul, Conferinţa preşedinţilor (ce reuneşte liderii grupurilor politice din Parlamentul European) va prezenta propuneri privind reprezentarea acestei ţări în EURONEST într-o etapă ulterioară. Prima reuniune a EURONEST ar urma să fie organizată în toamna acestui an.
Europarlamentarii membri ai Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (EURONEST) vor trebui să fie membri ai delegaţiilor bilaterale sau sub-regionale vizate de EURONEST.
Aceasta înseamnă că membrii EURONEST care sunt în Parlamentul European vor trebui să facă parte din delegaţiile PE ce se ocupă de cooperarea cu Rusia, cu statele din Parteneriatul Estic, cu ţările din Asia Centrală şi cu Mongolia.
În prezent, PE are - printre altele - Comitete de cooperare parlamentară cu Rusia, Ucraina, RMoldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Mongolia.
Acest sistem se va aplica şi altor adunări parlamentare multilaterale, precum EUROMED şi EUROLAT.